De la Lampedusa la ultimul altar: călătoria unui papă care a visat o altă Biserică

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă un pontificat de 12 ani marcat de încercarea de a reforma Biserica Catolică și de a o apropia de cei marginalizați. Deși apreciat pentru sinceritatea și deschiderea sa, moștenirea sa rămâne una complexă, într-o instituție adesea reticentă la schimbare.

Un papă „al Sudului” și al celor de la periferie

Încă de la alegerea sa în 2013, Jorge Mario Bergoglio și-a afirmat dorința de a readuce Biserica în slujba celor mai săraci. A renunțat la fastul papal și a adoptat un stil de viață auster, locuind într-un apartament modest, unde a primit adesea la masă persoane fără adăpost sau deținuți. Primul său gest simbolic a fost vizita pe insula italiană Lampedusa, în semn de solidaritate cu migranții care ajung pe mare în Europa.

Această preocupare pentru migranți a fost o constantă în pontificatul său. În 2023, la Marsilia, în timpul unei slujbe dedicate celor care și-au pierdut viața traversând Mediterana, a cerut Uniunii Europene „un gest de umanitate și civilizație”. În 2025, cu puțin timp înaintea morții sale, a trimis o scrisoare episcopatului american criticând deportările masive ale migranților, un gest care a stârnit reacții dure din partea dreptei religioase.

Gesturi de deschidere, dar fără revoluție doctrinară

În pofida rezistenței interne, papa Francisc a deschis dialogul cu comunitățile LGBT+ și cu persoanele divorțate și recăsătorite. În 2013, a intrat în istorie cu întrebarea „Cine sunt eu să judec?”, referindu-se la persoanele gay. În 2023, a autorizat binecuvântarea cuplurilor de același sex — o decizie care a provocat critici puternice, în special din Africa subsahariană. Cu toate acestea, doctrina oficială a Bisericii nu a fost modificată: homosexualitatea este în continuare considerată un „păcat”, iar interdicțiile privind căsătoria religioasă sau avortul au fost menținute.

Toleranță zero față de abuzuri, dar fără recunoașterea cauzelor sistemice

Scandalurile de abuzuri sexuale au obligat Vaticanul să acționeze. Papa Francisc a adoptat o linie mai fermă decât predecesorii săi: a ridicat secretul pontifical asupra cazurilor de abuz, a cerut raportarea obligatorie a incidentelor și a excomunicat personal clerici vinovați, precum cardinalul McCarrick. Cu toate acestea, a fost criticat pentru lipsa unei recunoașteri a cauzelor sistemice ale abuzurilor și pentru reacția rezervată la raportul exploziv Ciase din Franța, care estima că 330.000 de minori au fost victime între 1950 și 2020.

15:45, 27.04.2025 • ACTUALITATE

Cine ar putea fi succesorul Papei Francisc

08:05, 27.04.2025 • Internațional

Cronica săptămânii internaționale: Moartea Papei Francisc. Omagiu adus omului care a vrut să construiască „poduri, nu ziduri”.

Un pas înainte pentru femei, dar fără o reformă structurală

Pontificatul său a însemnat și o deschidere moderată față de participarea femeilor în structurile de decizie ale Bisericii. În 2021, a numit-o pe Nathalie Becquart într-o funcție echivalentă rangului de episcop, iar în 2025, pe Simona Brambilla în fruntea unui dicaster, un „minister” al Vaticanului. Totuși, criticii consideră aceste gesturi mai degrabă simbolice decât reformatoare, întrucât Biserica rămâne departe de egalitatea de gen.

Reformele economice și efortul de transparență

Sub conducerea sa, Vaticanul a fost supus unor reforme economice majore. A fost înființat un Secretariat pentru Economie, s-au introdus reguli anti-corupție, iar Banca Vaticanului a fost curățată de conturi suspecte. „Vaticanul nu mai este un paradis fiscal”, afirma jurnalistul Frédéric Mounier. Cu toate acestea, unele proiecte de reformă, precum ordinarea bărbaților căsătoriți în regiuni izolate, au fost abandonate, în ciuda sprijinului sinodal.

Moștenirea unui papă de tranziție?

Francisc a fost adesea perceput drept un papă al tranziției, mai degrabă decât al revoluției. A încercat să răspundă nevoilor lumii moderne fără să rupă legătura cu tradiția doctrinară. Gesturile sale de apropiere de periferii, deschiderea față de subiecte tabu și eforturile de transparență au marcat profund pontificatul, dar și au divizat puternic lumea catolică.

Lupta sa a fost constantă, nu doar cu conservatorii, ci și cu limitele unei instituții milenare. În fața acestor provocări, papa Francisc lasă în urmă un drum început, dar niciodată complet parcurs — o moștenire fragilă, deschisă reinterpretărilor viitorului.