De la ONG la Secretar de stat: Horațiu Cosma a intrat în Ministerul Transporturilor

Publicat: 06 ian. 2021, 16:00, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
De la ONG la Secretar de stat: Horațiu Cosma a intrat în Ministerul Transporturilor

Au început schimbările și la Ministerul Transporturilor, unde ministrul Cătălin Drulă intenționează să dea drumul la construcții și reforme. Una dintre primele decizii luate de noul ministru este numirea lui Horațiu Cosma, unul dintre principalii reprezentanți ai Asociației Pro Infrastructura.

„Astăzi am făcut prima numire de secretar de stat, pe Horațiu Cosma, care se va ocupa de domeniul rutier. Horațiu s-a alăturat Asociației Pro Infrastructură în 2014, apoi în 2016 a activat în calitate de consilier în Cancelaria premierului Dacian Cioloș și în ultimii 4 ani, a fost consilier parlamentar cu atribuții legate de comisia de Transporturi din 2017. Horațiu este omul pe care îl poți trezi la trei noaptea să îți spună stadiul oricărei autostrăzi, pozițiile kilometrice, soluțiile tehnice, blocajele birocratice care trebuie rezolvate, stadiul plăților, al exproprierilor și tot ce ține de domeniul investițiilor mari publice”, scrie Cătălin Drulă pe Facebook.

Horațiu Cosma face astfel saltul de la reprezentarea opiniei publice prin ONG-ul Asociația Pro Infrastructura la poziția de funcționar înalt de stat. Am dorit să aflăm de Horațiu Cosma care sunt prioritățile mandatului de Secretar de Stat care se ocupă cu domeniul rutier și care este primul lucru pe care îl va face după ce se va instala la birou.

Din păcate, Horațiu Cosma nu ne-a răspuns nici la mesaje și nici la apelurile telefonice. Sperăm că ne va răspunde până la urmă și vom putea adăuga în articol și declarațiile sale.

De asemenea, sperăm că nu a uitat anii în care i-a presat pe angajații CNAIR și ai Ministerului Transporturilor cu cereri referitoare la toate proiectele aflate în derulate sau derulate deja. cu amănunte și detalii. Și că nu va deveni un funcționar de stat care nu mai răspunde la întrebările celor din presă.