De unde începe săptămâna politică românească

Săptămâna politică românească începe, cum altfel, după un weekend în care aproape toată lumea a vorbit. S-a vorbit despre guvernare, despre interimat, despre responsabilitate, despre America, despre Justiție, despre criză, despre Constituție, despre buna funcționare a statului și, desigur, despre nevoia urgentă ca altcineva să facă ceva.

Adică exact produsul clasic al politicii românești: multă emisie verbală, puțină construcție reală.

România intră în noua săptămână fără un guvern cu puteri depline, după respingerea Guvernului Veștea în Parlament.

Cabinetul propus de Adrian Veștea a primit 189 de voturi, sub pragul de 233 necesar, iar eșecul a adâncit criza politică începută după căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură.

POLITICĂ

Mai există vreo șansă pentru o alianță PNL-PSD? Premierul „lui Bolojan” explică cele trei scenarii pentru formarea Guvernului

POLITICĂ

Se coace partidul resturilor parlamentare: POT, SOS, UPR și polonicul abil al lui Victor Ponta

Bolojan rămâne interimarul incomod

Ilie Bolojan continuă să conducă un guvern interimar, cu atribuții limitate, într-o situație care devine tot mai ciudată politic și tot mai discutabilă constituțional.

Presa a început deja să vorbească despre posibilitatea ca blocajul să fie împins până la 1 septembrie, începutul noii sesiuni parlamentare.

Adică România să treacă vara cu un executiv de avarie, în timp ce miniștrii țin câte două portofolii și statul trebuie să gestioneze PNRR, deficitul și programul SAFE pentru înarmare.

Aici este cheia săptămânii: nu dacă politicienii se vor certa. Se vor certa.

Nu dacă vor da declarații. Vor da, din belșug.

Întrebarea este dacă cineva mai are curajul să transforme această criză într-o decizie.

Pentru moment, Bolojan își păstrează linia: PSD a dărâmat guvernul și nu a pus nimic în loc.

A spus din nou că moțiunea de cenzură a fost o acțiune „iresponsabilă” și că România nu avea nevoie de acest provizorat.

Iar PSD nu se simte în vreun fel responsabil de criza politică declanșată de moțiune.

Criza exista deja – susține Grindeanu – și de aceea a apărut moțiunea. Bolojan nu a făcut ”cum trebuie” reforma, nu s-a priceput.

Sigur, a existat și un acord politic, dar Bolojan nu a respectat termenii acestui acord.

Și uite-așa, și iar așa, șam di ri di ri di ri di dam.

PSD vrea guvernare, dar cu chitanță de la PNL

Sorin Grindeanu a mers, în ultimele zile, pe formula clasică:

PSD este gata, PSD este responsabil, PSD semnează, PSD poate.

Numai că PSD ar vrea ca PNL să vină și să semneze împreună nota de plată.

Grindeanu a spus că poate semna „pe loc” un acord politic, cu condiția ca Bolojan să îl semneze și PNL să susțină prin vot un guvern minoritar PSD.

Bolojan, în schimb, spune că refacerea coaliției este greu de imaginat și că soluțiile realiste ar fi guverne minoritare sau o formulă de armistițiu, cu durată clară.

Mai simplu spus: PNL nu mai vrea să intre în aceeași cameră politică în care PSD a dat foc perdelelor și acum cere stingătorul cu proces-verbal.

Nicușor Dan, între arbitru și paratrăsnet

Președintele Nicușor Dan rămâne în mijlocul tuturor.

A fost deja acuzat de o parte a PNL că a forțat desemnarea lui Adrian Veștea fără sprijinul partidului. Media au notat că Veștea a fost desemnat fără consultarea PNL, partid care apoi a refuzat să-l susțină.

Acum, orice mișcare prezidențială va fi citită politic înainte să fie citită constituțional.

Dacă desemnează un premier PSD, va fi acuzat că a predat jocul lui Grindeanu.

Dacă merge pe o formulă PNL-USR-UDMR, PSD va striga blocaj.

Dacă încearcă din nou un fel de tehnocrat, partidele vor descoperi brusc poporul, mandatul democratic și alte podoabe retorice scoase din sertar la nevoie.

Adevărul este mai simplu: președintele are pârghii, dar nu are majoritate parlamentară în buzunar.

Iar România nu se blochează pentru că nu știe Cotroceniul să numere, ci pentru că partidele numără doar până la interesul propriu.

AUR stă și încasează dividendele haosului

În tot acest timp, AUR nu trebuie să facă mare lucru. Doar să existe.

La votul pentru Guvernul Veștea, George Simion și parlamentarii AUR au ieșit din sală, iar cabinetul a căzut fără să se apropie de majoritate.

AP a observat corect că situația avantajează AUR, pentru că arată încă o dată că partidele mainstream nu sunt în stare să guverneze coerent.

Aici e miza toxică a săptămânii:

fiecare zi de blocaj este o zi în care AUR poate spune, fără prea mare efort intelectual, „vedeți?”.

Iar când politica mare arată ca o ședință de bloc în care toți țipă pe casa scării, populismul nu mai trebuie să convingă. Trebuie doar să arate cu degetul.

Ziua Americii, exercițiul obligatoriu de geopolitică festivă

Weekendul a adus și mesajele de 4 iulie.

Ilie Bolojan, Siegfried Mureșan și Sorin Grindeanu au transmis texte despre parteneriatul strategic cu Statele Unite, democrație, securitate și rolul Americii în arhitectura lumii moderne.

Totul corect. Totul necesar. Totul frumos.

Doar că există un contrast aproape caraghios între solemnitatea cu care politicienii români vorbesc despre democrația americană și felul în care practică democrația acasă:

prin blocaj, calcule de culise, puciuri interne, guverne picate, desemnări contestate și declarații de parcă fiecare ar conduce un stat imaginar, nu România.

Predoiu și justiția care trebuie reparată de alții: Băăăă! E urgent!!!

Pe zona de Justiție, Cătălin Predoiu a oferit momentul de umor instituțional al weekendului.

De Ziua Justiției, Ministerul Justiției și-a exprimat speranța că problemele sistemului judiciar vor fi rezolvate „cu titlu de urgență” de un viitor guvern cu puteri constituționale depline.

De unde începe, deci, săptămâna?

Săptămâna începe dintr-un punct foarte românesc: nimeni nu mai are încredere în nimeni, dar toți cer încredere de la ceilalți.

PNL nu vrea să plătească pentru guvernarea PSD.

PSD nu vrea să guverneze fără garanția că PNL îi ține scara.

USR și UDMR încearcă să nu fie înghițite de o combinație toxică.

AUR așteaptă prăbușirea decorului.

Cotroceniul încearcă să producă o ieșire constituțională dintr-o criză politică fabricată de oameni care se cunosc prea bine ca să mai poată negocia onest.

Iar România merge înainte cu un guvern interimar, cu miniștri multiplicați administrativ și cu o clasă politică foarte pricepută la declarații despre responsabilitate.

Problema nu este că politicienii vorbesc mult. Problema este că, după atâta vorbă, țara rămâne tot acolo:

în sala de așteptare, cu bon de ordine, în timp ce ghișeul statului s-a dus la consultări.