De unde? S-au înregistrat niveluri NEOBIȘNUITE de radioactivitate

Niveluri neobișnuite de radioactivitate au dat frisoane celor care cercetează asemenea fenomene. Organizaţia pentru Interzicerea completă a testelor nucleare (CTBTO), ale cărei staţii permit, de asemenea, măsurarea creşterii radioactivităţii de origine civilă, a publicat o hartă pe Twitter indicând zona de origine probabilă a sursei, potrivit măsurătorilor sale.

Finlanda, Suedia şi Norvegia au înregistrat în ultimele zile niveluri neobişnuite de radioactivitate de origine umană. O creştere inofensivă pentru om care, potrivit unui institut olandez, şi-ar afla sursa în vestul Rusiei sau la vest de această ţară, după cum notează AFP. Sectorul acoperă treimea de sud a Suediei, jumătatea de sud a Finlandei, Estonia, Letonia, precum şi o largă zonă înconjurând frontiera de nord-vest a Rusiei, inclusiv oraşul Sankt Petersburg. “Aceşti izotopi (mai ales cesiu 137, cesiu 134 şi ruteniu 103) sunt foarte probabil de origine civilă. Suntem în măsură să indicăm regiunea probabilă a sursei, dar nu face parte din mandatul CTBTO să determinăm originea exactă”, a comentat pe Twitter secretarul general al organizaţiei cu sediul al Viena, Lassina Zerbo.

Rosenergoatom a dezminţit

Producătorul rus de energie nucleară Rosenergoatom a dezminţit orice incident la cele două centrale pe care le exploatează în acest sector. Nuclizii înregistraţi sunt artificiali, deci de origine umană, iar compoziţia lor „poate indica deteriorarea unui element combustibil într-o centrală nucleară”, a subliniat autoritatea olandeză într-un comunicat.

Pe lângă Rusia, în sector mai exploatează reactoare nucleare Finlanda şi Suedia, dar nu a fost semnalat niciun incident. Ţările baltice nu au reactoare active, Lituania închizând singura sa centrală nucleară de origine sovietică în cadrul acordurilor de aderare la Uniunea Europeană. „În centralele nucleare Leningradskaia şi Kolskaia nu a fost înregistrată nicio anomalie”, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiilor ruse de presă. Emisiile „nu au depăşit valorile de control pentru perioada indicată” şi „nu a avut loc niciun incident legat de degajări de radionuclizi peste nivelurile stabilite”, a adăugat el. Dar, potrivit calculelor efectuate de Institutul olandez pentru sănătate publică şi mediu (RIVM), „radionuclizii provin din direcţia Rusiei de vest”, chiar dacă măsurătorile nu permit o localizare mai precisă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungita

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungită. Până când pot fi folosite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii își pot plăti facturile din banii Guvernului pentru o perioadă mai lungă. Valabilitatea cardurilor...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...