Decatlonul românesc cotidian și pentatlonul extrem: ne antrenăm zilnic, până la leșin

O doamnă de la o emisiune duminicală de infotainment a constatat că numai doi din zece români fac sport săptămânal. Informația este scandalos de falsă. Toți românii fac sport, în fiecare zi, adesea fără încălzire, echipament sau asistență medicală.

O asemenea afirmație trădează o gravă necunoaștere a poporului român.

Noi facem sport zilnic. Uneori înainte să ne ridicăm din pat.

Avem discipline proprii, antrenori neautorizați, adversari imaginari și performanțe care ar obliga Comitetul Olimpic să mai construiască un podium.

Problema este alta: sporturile românești n-au fost încă recunoscute oficial. Sau, și mai precis, nu sunt organizate la nivel de federație, încă.

1. Săritura la concluzii

Sportul național absolut. Românul pleacă din poziție fixă, aude trei cuvinte și sare direct la concluzie, depășind spectaculos etapele intermediare: verificarea, raționamentul și contactul cu realitatea.

Proba se practică intens pe Facebook, la televizor și în fața blocului.

Campionii pot stabili cine a început un război după o filmare de 11 secunde, pot diagnostica o boală după culoarea feței și cunosc autorul unei conspirații înainte ca aceasta să fi fost inventată.

2. Aruncarea cu părerea

O disciplină tehnică, apropiată de aruncarea suliței, doar că sulița are vârf, direcție și utilitate.

Părerea românească are cam 78 de kilograme și poate fi aruncată de la orice distanță și asupra oricărui subiect:

economie, fotbal, neurochirurgie, rachete balistice, divorțul unei vedete și poziția corectă a chiftelei în ciorbă. Lipsa cunoștințelor constituie un avantaj competițional. Expertul ezită? Românul a și aruncat!

Recordul național îi aparține celui care începe cu „Nu mă pricep, dar…” și vorbește neîntrerupt până la calupul publicitar.

3. Slalomul printre gropi

Probă urbană practicată cu mașina, bicicleta, trotineta sau propriul corp.

Traseul se schimbă zilnic, fără avertisment, pentru a menține sportivul într-o permanentă stare de vigilență.

Primăria asigură infrastructura:

cratere, capace coborâte, capace ridicate, borduri plantate strategic și câte o groapă proaspătă exact în locul unde ieri fusese astupată alta.

La nivel avansat, concurentul evită groapa, intră pe contrasens, se ferește de un curier și revine pe bandă înjurând administrația locală. Totul în patru secunde și fără centură lombară.

4. Maratonul de stat

Se practică la ghișee, în spitale, la taxe și impozite, la evidența populației și în fața oricărei uși pe care scrie „Program cu publicul”.

Sportivul stă. Apoi mai stă. După care i se explică faptul că a stat greșit și trebuie să stea la etajul doi.

Acolo află că îi lipsește o copie după un document original pe care instituția respectivă i l-a eliberat. Sau îl are în baza de date.

Proba se încheie când funcționara spune: „Astăzi nu mai intră nimeni”. Cronometrul arată 13:02. Rareori se obțin timpi mai slabi.

5. Ridicarea prețurilor

Sport rezervat profesioniștilor din comerț, energie, telecomunicații și servicii. Greutățile cresc lunar, iar publicul participă prin ridicarea sprâncenelor.

Prețul este ridicat cu ambele mâini, cam cinșpe la sută, menținut sus câteva luni, apoi coborât cu 3% și prezentat drept ofertă istorică.

Execuția primește punctaj maxim dacă produsul costă, după reducere, mai mult decât înaintea scumpirii.

Consumatorul practică proba complementară: ridicarea neputincioasă din umeri.

6. Gimnastica fiscală

Aici România produce adevărați acrobați.

Micul antreprenor execută șpagatul între TVA, contribuții, e-Factura și un formular care se deschide numai în Internet Explorer, în anii bisecți.

Guvernul schimbă regulamentul în timpul exercițiului, ANAF mută salteaua, iar contabilul strigă de pe margine: „Nu semna nimic până nu apare metodologia!”

Nota artistică depinde de capacitatea firmei de a rămâne în picioare după aterizare.

7. Sprintul după autobuz

Singura probă în care românul trece instantaneu de la resemnare balcanică la viteză jamaicană.

Autobuzul se vede în stație. Ușile încep să se închidă.

Cetățeanul aleargă cu geanta, pâinea, umbrela și două sacoșe care îi lovesc alternativ genunchii.

Șoferul îl vede în oglindă și pornește lent, cât să transforme sprintul într-o dramă morală.

Următorul autobuz vine peste 27 de minute, conform aplicației, și peste 54, conform universului cunoscut.

8. Scrima verbală

Spadă? Floretă? Fleacuri.

Românul intră în luptă cu tot arsenalul limbii materne: înjurătura genealogică, diagnosticul psihiatric pus din mers, evaluarea inteligenței adversarului și expertiza necerută asupra vieții lui sexuale.

În mai puțin de un minut, conflictul pornește de la cine avea prioritate și ajunge la originea biologică îndoielnică a întregului arbore genealogic.

Meciurile au loc în trafic, la coadă, în familie și sub știrile despre vreme.

Nu există arbitru.

Câștigă cel care introduce primul în concurs rudele adversarului, localitatea natală și presupusa lui lipsă de educație.

9. Canotajul împotriva curentului

Guvernul spune una, facturile spun alta, statistica anunță creștere, frigiderul raportează scădere.

Românul vâslește înainte cu salariul mic, moale și maro, în timp ce prețurile, ratele și taxele trag barca înapoi.

Este singura probă de canotaj canotaj în care barca are ITP expirat, pagaia se cumpără în rate, iar apa urmează să fie taxată prin ordonanță de urgență.

10. Supraviețuirea liberă

Proba supremă. Concurentul trebuie să treacă o lună întreagă cu salariul românesc, prețurile europene, servicii publice experimentale și trei nunți programate în august.

Nu există reguli, echipament sau pauză de hidratare.

Există doar întrebarea: „Cum naiba ne-am descurcat și luna asta?”

Pentatlonul extrem

Decatlonul cotidian îi ține pe români în formă. Pentru adevărații profesioniști există însă pentatlonul extrem, competiția fără regulament, control antidoping sau limită de jos a demnității.

1. Porcăitul la televizor

Probă de contact practicată în studiouri unde șase oameni vorbesc simultan, iar moderatorul întreține ordinea turnând benzină.

Concurenții pornesc de la o temă oarecare — deficitul bugetar, alegerile, prețul cartofilor — și trebuie să ajungă în maximum trei minute la „ești un gunoi”, „te știe toată țara” și „lasă că spun eu ce-ai făcut în 2007”.

Argumentele sunt depunctate, fiindcă încetinesc spectacolul. Victoria îi revine celui care pleacă din emisiune înainte să fie dat afară și revine după publicitate.

2. Lupte greco-romane cu Justiția

Disciplină tradițională rezervată politicienilor, oamenilor de afaceri și cetățenilor care au moștenit un gard amplasat cu 40 de centimetri mai la stânga.

Meciul începe la tribunal, continuă la Curtea de Apel, ajunge la Înalta Curte și se încheie, după 14 ani, prin prescriere, strămutare sau decesul uneia dintre părți.

Sportivii cu experiență execută procedee spectaculoase:

excepția de neconstituționalitate, schimbarea completului, pierderea dosarului și subita descoperire a unei afecțiuni incompatibile cu detenția, dar perfect compatibile cu administrarea unui imperiu imobiliar.

3. Vodchei pe gheață

Sport de iarnă practicat în toate anotimpurile.

Patinoarul poate fi restaurantul, sufrageria, terasa ori portbagajul deschis la marginea pădurii.

Jucătorii pasează sticla până când pucul realității dispare complet din teren.

Prima repriză aduce veselie, a doua filosofie, iar în a treia fiecare participant explică de ce a avut dreptate în 1998.

Finala se dispută individual, la baie, cu fruntea lipită de faianță și cu promisiunea solemnă că sportivul se retrage definitiv.

Campionatul reîncepe sâmbătă. Uneori, chiar vineri.

4. Scufundări în datorii

Probă fără butelie, costum sau perspectivă de revenire la suprafață.

Concurentul intră în apă cu un credit pentru casă, coboară cu unul pentru mașină și atinge fundul bazinului după ce cumpără frigiderul în 36 de rate.

Gradul de dificultate crește odată cu dobânda și cu literele corp 6 din contract (adică așa).

Banca stă pe margine, ține cronometrul și îi oferă sportivului, când începe să se sufoce, un nou împrumut pentru refinanțarea aerului.

Performanța supremă: să plătești zece ani și să afli că mai ai de dat aproape cât ai luat.

5. Tir electoral cu promisiuni

Probă de precizie inversă: câștigă cine trage cât mai departe de țintă.

În campanie, concurenții lansează autostrăzi, spitale, majorări de pensii, reduceri de taxe și câte o Românie „așa cum merită românii”.

După alegeri, țintele sunt strânse, poligonul se închide, iar muniția rămasă este păstrată pentru scrutinul următor.

Publicul joacă rolul porumbeilor de lut: este aruncat în aer o dată la patru ani și făcut țăndări cu o precizie admirabilă.

Pentatlonul extrem cere ficat, avocat, card de credit și o memorie suficient de scurtă pentru a te înscrie din nou.

Medaliile lipsesc. În schimb, fiecare participant primește o diplomă pe care scrie: „Ai supraviețuit. Deocamdată.”

Așadar, doamna de la lifestyle poate sta liniștită: românii fac sport.

Mult, intens și fără abonament.

Doi din zece ajung, poate, la sală.

Ceilalți opt ridică România în spate și încearcă, zilnic, să n-o scape pe picior.