Decizie: 5.000 de procese anulate în România în baza „marii prescripții” sunt contrare dreptului european

Peste 5.000 de decizii de încetare a proceselor penale ca urmare a intervenției prescripţiei date de instanțele din România după hotărârea CCR din 26 mai 2022 sunt contrare dreptului european, potrivit unei hotărâri ce a fost adoptată în data de 24 iulie de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Instanța a analizat chestiunea aplicării deciziei CCR pe tema prescripţiei ca lege mai favorabilă în procesele de corupție, ceea ce a făcut ca în ultimul an mulți inculpați VIP să scape de răspunderea penală.

Instanțele naționale nu sunt autorizate să aplice un standard național de protecție privind principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) în împrejurări precum cele aflate la originea prezentei proceduri preliminare, au hotărât judecătorii de la Luxemburg.

„O asemenea repunere în discuție ar avea astfel drept consecință agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii care decurge din simpla lipsă a unor cauze de întrerupere a prescripției timp de aproape patru ani în România”, arătp CJUE.

Dosare penale, închise în urma „marii prescripții”

Potrivit site-ului ReJust – portalul de jurisprudență al CSM – în ultimul an, de la data emiterii deciziei CCR la zi, un număr de 5.512 de procese penale au fost închise pe rolul instanțelor, urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție

Legislația din România avea două articole care reglementau termenele de stingere a răspunderii penale:

• Art. 154 Cod penal (prescripția generală)
• Art. 155 Cod penal (prescripția specială).

Primul prevedea, de exemplu, că faptele pentru care pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani se prescriu în 5 ani, cele pentru care pedeapsa este de la 5 la 10 ani se prescriu în 8 ani și tot așa.

Al doilea prevedea că „îndeplinirea oricărui act de procedură” în cauză comunicat suspectului sau inculpatului întrerupe termenul prescripţiei, un nou termen începând a curge de la data respectivă. Acesta din urmă a fost găsit de altfel neconstituțional de către judecătorii CCR, printr-o decizie din 2018. Parlamentul nu a făcut nimic să pună în acord legea cu exigențele CCR. În 2022 a venit o a doua decizie care a statuat că vreme de 4 ani, între 2018 și 2022, România nu a avut legislație pe întreruperea termenului de prescripție, potrivit Ziare.com.

„Marea prescripție”  

Această hotărâre a CCR din 26 mai 2022 a fost confirmată de ICCJ în toamna anului trecut.

Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept de la ICCJ a statuat că toți judecătorii vor aplica prevederile prescripţiei generale.

Se poate spune că „Marea prescripție” nu este neapărat opera Curții Constituționale, ci a Înaltei Curți, care a interpretat decizia instanței de control constituțional, astfel încât efectele acesteia se aplică retroactiv, nu doar pe viitor cum prevăd normele de drept.

Completul condus de judecătorul Daniel Grădinaru – actualul șef al CSM – a făcut posibilă interpretarea deciziei privind prescripția ca lege mai favorabilă, deși hotărârile CCR nu sunt legi, potrivit unor  surse din magistratură, citate de Ziare.com.

În toamna 2022, instanțele întrebau Înalta Curte, dacă este o omisiune sau o eroare din partea unui judecător a se pronunța cu privire la incidența prescripţiei după condamnarea definitivă a unui inculpat.

În dispozitivul Decizia nr. 82/2022, judecătorii ICCJ explicau de ce unii condamnați pot scăpa de pedeapsă – chiar dacă este definitivă – urmare a hotărârii CCR, pe când alții nu. Din conținutul deciziei ICCJ, reiese că cheia întregii chestiuni este diferența dintre omisiunea unui judecător de a aplica prescripția și eroarea unui judecător de a nu o aplica.

Dacă judecătorul a omis să ia în discuție incidența prescripţiei, cel condamnat ar mai avea o șansă, pe calea contestației în anulare, a explicat Înalta Curte.

În situația în care inculpatul a invocat prescripția, dar judecătorul i-a respins argumentul din eroare, nu se mai poate face nimic, pentru că s-ar aduce o atingere principiului autorității de lucru judecat. La această decizie s-a referit avocatul general al CJUE atunci când a susținut că este „inacceptabil” ca unii să scape, iar alții nu:

„Nu este logic ca modificarea valorilor (sau a criteriilor punitive) ale legiuitorului să se aplice numai în beneficiul persoanelor inculpate sau acuzate, iar nu și al celor care, pentru fapte similare, se află în executarea unor condamnări definitive. Lipsa logicii este mai ușor perceptibilă în cazul dezincriminării, printr‑o lege ulterioară, a unor comportamente care anterior erau pedepsite (abolitio criminis). Este inacceptabil din punct de vedere juridic ca, în această ipoteză, din rațiuni pur temporale, persoanele condamnate definitiv pentru unul dintre aceste comportamente să rămână în detenție, în timp ce autorii acelorași comportamente care așteaptă încă pronunțarea unei hotărâri să fie exonerați de răspunderea penală”, argumenta avocatul general al CJUE.