Demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu: primele reacții din PSD

Publicat: 27 iul. 2025, 19:36, de Rona David, în POLITICĂ , ? cititori
Exclusiv
Demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu: primele reacții din PSD

Demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu a generat reacții diverse în spațiul public, inclusiv din partea primarului social democrat al municipiului Buzău.

 Constantin Toma consideră decizia de demisie ca fiind „corectă”, argumentând că „omul nu mai avea credibilitate”. Acesta a subliniat că, indiferent de justificările oferite de fostul vicepremier, faptele sunt greu de ignorat: „Nu se justifică să dai bani nici pentru supraviețuire, nici pentru îmbogățire. Opt ani de tăcere sunt prea mult. Nu mai putea să rămână acolo”.

Nu poți face reformă cu un om care opt ani a acceptat sistemul fără să spună nimic!

Primarul a fost tranșant și în privința activității lui Dragoș Anastasiu în guvern: „El s-a ocupat de reforma statului român. Ori nu poți face reformă cu un om care opt ani a acceptat sistemul fără să spună nimic. Eu așteptam rambursarea de TVA cu anii, în timp ce el o primea imediat”.

În ceea ce privește numirea lui Anastasiu în echipele de consilieri ale premierului sau ale președintelui, primarul a sugerat că instituțiile care emit certificatele ORNIC (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Clasificate) ar fi trebuit să semnaleze problemele de integritate. „Și eu am certificat ORNIC, știu cât e de detaliat. Cei care s-au ocupat de această numire trebuiau să afle”.

Primarul nu i-a scuzat nici pe oamenii de afaceri, dar a atras atenția asupra rolului nefast al statului român: „Omul a fost pus în situația de a alege între faliment și șpagă. Asta este realitatea. Din păcate, statul român, prin funcționarii cu drept de control, se comportă uneori împotriva dezvoltării economiei. Și atunci, vina este împărțită: și la oamenii de afaceri, și la stat”.

În ceea ce privește poziția lui Ilie Bolojan și a președintelui Dan, edilul Buzăului spune: Nu cred că domnul Bolojan și președintele Nicușor Dan știau de această situație sau știau de anvergura acestei situații. De altfel nu poti să discerni între  spagă mică  și șpagă mare. Sau șpagă pentru supraviețuire și șpagă  pentru îmbogățire. Omul (n.r. Dragoș Anastasiu) are dreptate aici… domnule, trebuia să rambursezi TVA-ul, dar m-ai ținut 3 ani în control, s-a adunat o mulțime de TVA și eu trebuia să intru în faliment și între faliment și a da șpaga, el a acceptat să dea șpaga”.

În concluzie, Constantin Toma consideră că situația scoate la lumină probleme sistemice, care necesită reforme reale: „Statul trebuie să se comporte onest cu economia. Guvernul ia bani de la firme în fiecare lună. E momentul să ofere și predictibilitate și corectitudine”.

Amintim că Dragoș Anastasiu a demisionat după apariția unor informații referitoare la implicarea sa într-un dosar de corupție în care a recunoscut că a oferit mită unei foste inspectoare ANAF.