Dezastrul managerial de la Televiziunea Națională al lui Dan Turturică, în vizorul Parlamentului

Publicat: 24 apr. 2023, 08:31, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
<strong>Dezastrul managerial de la Televiziunea Națională al lui Dan Turturică, în vizorul Parlamentului</strong>

De aproape un an de zile, Televiziunea Română a devenit feuda controversatului Dan Cristian Turturică, iar ”perfomanțele” manageriale de excepție ale acestuia sunt omologate doar de nașul său, șeful SPP, Lucian Pahonțu, și nicidecum de comisiile de cultură din Senat și Camera Deputaților.

”Elaborarea unor grile haotice pentru toate canalele”

Pe zi ce trece se constată că impunerea lui Dan Cristian Turturică la conducerea Societății Române de Televiziune (SRTv) a fost o mutate greșită, iar realitate de astăzi demonstrează că acesta duce, pas cu pas, Televiziunea Națională, în pragul falimentului. Un raport informativ făcut de mai mulți băieți cu ochii roată ajuns la mai multe instituții de forță dar și la conducerea Camerei Deputaților și cea a Senatului evidențiază o mulțime de nereguli majore din mandatul lui DanCristian Turturică. PUTEREA va prezenta în exclusivitate principalele nereguli ale mandatului lui Dan Turturică de președinte-director general al SRTv:

*Lipsa totală a unei strategii de dezvoltare a instituției care să fie supusă aprobării Consiliului de Administrație (așa cum prevede Legea 41/1994), în ciuda repetatelor solicitări ale unor membri ai acestui organism de conducere a societății;

*Scăderea drastică a audiențelor la toate canalele TVR, inclusiv la Telejurnalul orei 20.00 și la emisiunile fanion ale TVR; cele mai multe tronsoane au 0.0 – 0.1 puncte de rating, lucru remarcat și de jurnaliștii specializați în mass-media;

*Dezinteresul total față de fidelizarea telespectatorilor, prin schimbarea orelor, zilelor și canalelor de difuzare a unor producții, ori prin eliminarea totală din grile a unor emisiuni cu multe sezoane difuzate, cu audiențe foarte bune;

*Elaborarea unor grile haotice pentru toate canalele;

*Lipsa unei emisiuni de dezbatere pe teme politice, economice, sociale la TVR 1, principalul canal;

*Păstrarea unui număr extrem de mare de producții (aprox. 200), în detrimentul concentrării resurselor financiare, tehnice (insuficiente oricum) și umane în producții relevante, aducătoare de audiență (implicit de bani) și de prestigiu instituției;

*Lipsa emisiunilor dedicate copiilor și adolescenților (exclud Teleșcoala);

*Desemnarea unei persoane, Mihai (Mishu) Predescu (cu trecut infracțional) nou angajate ca manager pentru două dintre cele mai importante și de tradiție programe ale TVR: Eurovision și Revelion. În ciuda bugetelor generoase, ambele programe au fost două eșecuri profesionale și de audiență. Mai mult decât atât, programul de Revelion a fost realizat de o echipă de creație cu precădere externă, fără experiență în divertismentul TV, plătită substanțial din bani publici, în condițiile în care în TVR există angajați care au realizat programe de divertisment care au fost succese de public și au rămas în Arhivă.

”Grave imixtiuni în politica editorială a canalelor și a emisiunilor”

*În condițiile dotării tehnice insuficiente, a lipsei spațiilor de producție și postproducție, a personalului editorial, artistic și tehnic necesar, a impus înființarea a 4 noi canale (TVR Info, Cultural, Folclor și Sport) fără promovare adecvată, într-un cvasianonimat și, primele două, cu audiențe între 0.0 și 0.2;

*Ignorarea completă a politicii de resurse umane, în sensul alocării judicioase a personalului de producție, al echilibrului necesar între cei deja angajați și necesitatea unor noi angajați acolo unde este, cu adevărat, necesar;

*Grave imixtiuni nu doar în politica editorială a canalelor, ci și în desfășurarea emisiunilor, în stabilirea componențelor echipelor de realizare a acestora, a moderatorilor, a invitaților sau a prezentatorilor;

*Numărul mare de producții externe sau coproducții costisitoare;

*Incapacitatea de a cheltui în totalitate și judicios cele 4 milioane de euro obținute pentru TVR în calitate de partener în proiectul UIT, în condițiile în care echipamentele neachiziționate erau esențiale bunei desfășuri a evenimentului și, ulterior, instituției în retehnologizarea sa. A fost returnat aproape un milion de euro.

”În anul 2023, cheltuielile cu personalul au ajuns la aproximativ 73% din totalul bugetului SRTv care este de 415 milioane lei”

*Semnarea, în calitate de Angajator, a unui Contract Colectiv de Muncă extrem de împovărător pentru instituție, fără a lua în calcul creșterea salariului minim garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2023. Conținutul acestuia a fost dezbătut în media pentru prevederi discriminatorii, unele dintre acestea fiind considerate sfidătoare la adresa bunului simț.

*Urmare a acestui Contract, în bugetul pentru anul 2023, cheltuielile cu personalul au ajuns la aproximativ 73% din totalul bugetului SRTv care este de 415 milioane lei, comparativ cu anul 2022 când cheltuielile cu personalul erau aprox. 60% din total buget de 380 milioane de lei. Cu toate acestea, în cele 73 de procente nu se regăsesc drepturi ale salariaților asumate de Angajator și care ar trebui plătite. Astfel, există un mare risc procesual care, în ultimă instanță, înseamnă cheltuieli, dar și deteriorarea relațiilor cu angajații.

*Actualul buget permite asigurarea finanțării doar pentru grilele de primăvară ale SRTv;

*Incapacitatea de a argumenta solid nevoile bugetare, astfel încât SRTv să-și poată onora obligațiile financiare față de Societatea Națională de Radiocomunicații (la care avem deja mari datorii și la care altele se prefigurează) și să poată susține financiar pentru întregul an 2023 funcționarea TVR Moldova, proiect strategic al statului român;

”Numirea în funcții de conducere a unor persoane fără pregătire universitară”

*Lipsa reală de viziune în ceea ce privește realizarea de fonduri proprii, în condițiile în care bugetul de stat este limitat. Recent, SRTv a pierdut zeci de minute de publicitate (deci de bani) și încă pierde, prin lipsa de preocupare reală față de încheierea la timp a contractelor de publicitate cu agențiile de profil, dar și prin mărirea cu 50% a tarifelor de publicitate, în condițiile în care această mărire nu se reflectă, măcar într-o oarecare măsură, în audiențele programelor, astfel încât clienții să fie atrași de TVR.

*Numirea în funcții de conducere a unor persoane fără pregătire universitară, a altora care nu și-au demonstrat capacitatea managerială, a unei persoane cu trecut penal care a prejudiciat financiar SRTv (Mișu Predescu), în trecut, a unui lider sindical – Sorin Torică (al sindicatului co-semnatar al Contractului Colectiv de Muncă) care actualmente coordonează în același timp două servicii importante din TVR – Transporturi și Dezvoltare. Ultimul, Sorin Torică este în prezent președinte  de sindicat și șef peste două structuri ale TVR (Serviciul Dezvoltare și Serviciul Transporturi);

*Acceptarea efectuării unor majorări salariale condiționate de înscrierea angajaților în sindicatul co-semnatar al Contractului Colectiv de Muncă, MediaSind TVR. La sfârșitul anului trecut s-au făcut sute de măriri salariale celor care s-au înscris în această organizație sindicală;

*Perpetuarea numirilor în funcții, în detrimentul organizării de concursuri, în ciuda recomandărilor Curții de Conturi;

*Tergiversarea elaborării unei noi organigrame, în ciuda acelorași recomandări ale Curții de Conturi, preferând numirea în funcții de conducere a persoanelor obediente, nu neapărat bine pregătite profesional. Practica este ineficientă pentru că durata madatelor este atât de scurtă, încât niciunul dintre cei numiți nu poate elabora și implementa un proiect de management viabil. În plus, aproape fiecare dintre cei numiți nu îndrăznește să aibă opinii contrare, de teama pierderii funcției de conducere. De exemplu, la TVR1 au fost numite succesiv cinci persoane in functia de coordonator al canalului în ultimele 13 luni. Mandatele tuturor șefilor din București expiră pe 31 martie, urmând a fi prelungite până pe 30 iunie. Cei din teritoriu, de la cele 5 studiouri teritoriale au numire până pe 31 decembrie 2023. În acest moment șefii teritorialele, prin Alin Gelmărean, șeful TVR Cluj, îl amenință pe Turturică că îi retrag sprijinul politic??!!! Dacă nu organizează concursuri și nu-i pune directori pe perioadă nedeterminată!!!;

*Influențarea rezultatelor unor concursuri desfășurate pentru ocuparea unor funcții de execuție și, la scurt timp, numirea câștigătorilor în posturi de conducere. Vezi: Mihai Predescu – Casa de Producție, Cătălin Prisăcariu – Știri, Ana-Maria Modâlcă – TVR 1, Tudor Barbu – TVR 3, Silviu Daniel Gologan – Resurse Umane, Nicoleta Rătescu – Marketing, Cristian Grădișteanu – Finanțări Alternative, Adelina Ciobanu – Corp Control și alții;

Rămâne de văzut dacă aceste ”mari performanțe” manageriale ale lui Dan Turturică vor fi sau nu omologate de către comisiile de cultură din Senat și Camera Deputaților, dar un lucru e cert: SRTv este pe marginea prăpastiei iar Turturică are cele mai mari șanse să îngroape Televiziunea Națională! De asemenea, PUTEREA a semnalat și faptul că Dan Cristian Turturică și-a fidelizat prin sinecuri pe majoritatea membrilor Consiliului de Administrație ca să își asigure liniștea managerială (Cum au fost fidelizați de finul lui Pahonțu membrii Consiliului de Administrație de la TVR).