Potrivit El Pais, timp de zeci de ani, de când geniul născut în Malaga a ajuns la Paris la începutul secolului XX, autoritățile l-au tratat ca pe un imigrant periculos, a fost pus sub supraveghere polițienească, i s-a deschis un dosar de suspecți și, până la moartea sa, nu a încetat niciodată să fie spaniol. Singura dată când a solicitat cetățenia franceză a fost în 1940, în ajunul ocupației naziste a Franței. A fost refuzat. După cel de-al Doilea Război Mondial, Franța și-a înmulțit eforturile pentru a se împăca cu creatorul lui „Les Demoiselles d’Avignon” și „Guernica”, dar bătrânul pictor nu mai era interesat să fie francez.
„Franța l-a luat înapoi pe Picasso în ultimul moment”, rezumă istoricul Annie Cohen-Solal, autorul monumentalei cărți „Un étranger nommé Picasso” („Un străin numit Picasso”, publicată în franceză la Fayard) și curatorul expoziției „Picasso, étranger” (”Picasso, străin”), care s-a deschis zilele trecute la Muzeul de Istorie a Imigrației. Cohen-Solal comentează: „Anarhiștii și catalanii i-au dat lui Picasso cheile Parisului, dar i-au întins o capcană: acest raport îl va bântui toată viața și va fi alimentat de noi rapoarte de fiecare dată când numele său va apărea în presă. Istoricul adaugă: „Există trei motive pentru care a fost suspectat: unu, este străin; doi, este considerat anarhist; trei, este un avangardist într-o Franță care are oroare de avangardă, deoarece în Franța domina Academia de Arte Frumoase, cea mai tradițională din Europa”.
La câteva săptămâni după ce i s-a refuzat cetățenia franceză, Germania nazistă a cucerit Parisul. Timp de patru ani, Franța a fost ocupată, inspectorul Chevalier, cel care l-a acuzat de anarhism pe Picasso, a deținut funcții de răspundere în administrația colaboraționistă de la Vichy, iar Picasso a continuat să picteze. În octombrie 1944, după eliberare, și-a găsit o patrie: Partidul Comunist…