Dialogul Strategic România-Polonia a făcut încă un pas înainte

Publicat: 10 mai 2024, 19:18, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Dialogul Strategic România-Polonia a făcut încă un pas înainte
Foto: M.Ap.N

O nouă sesiune a Dialogului Strategic România-Polonia, la nivel Afaceri Externe și Apărare, a avut loc ieri, 9 mai, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Ministerul Apărării Naționale a fost reprezentat de secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, iar din partea MAE a participat secretarul de stat pentru afaceri strategice, Ana Tinca. Delegația poloneză a fost reprezentată de Paweł Zalewski, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării, și Robert  Kupiecki, secretar de stat în cadrul Ministerului de Externe.

Agenda discuțiilor s-a concentrat pe ultimele evoluții ale războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina și consecințele sale în regiunea Mării Negre și a Mării Baltice, pe cooperarea bilaterală în domeniul apărării, aspecte ale politicii de apărare și securitate a Uniunii Europene, cooperarea regională, cu accent pe formatul B9, precum și pe agenda Summit-ului NATO de la Washington.

Secretarul de stat Simona Cojocaru a evidențiat cooperarea excelentă cu Polonia în domeniul politico-militar şi a apreciat participarea Varșoviei cu trupe și capabilități în cadrul structurilor aliate de pe teritoriul României. De asemenea, a menționat contribuția militarilor români care activează în Grupul de Luptă al NATO din Polonia, precum şi transferul de autoritate, care a avut loc recent, între detașamentele românești de apărare antiaeriană „Gheparzii Transilvani” şi colegii din Detașamentul de Apărare Antiaeriană, rotația a XV-a, „Sky Guardians”.

Au fost discutate proiectele ample de cooperare bilaterală în domeniul apărării, cu accent pe potențialul oferit de Parteneriatul Strategic dintre cele două țări. În contextul celor mai recente evoluții ale războiului de agresiune al Federației Ruse asupra Ucrainei, oficialii români şi polonezi au condamnat atacurile recente asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și au subliniat necesitatea continuării sprijinului comunității internaționale pentru Kiev. De asemenea, s-a discutat impactul acestui război asupra partenerilor din regiune, în special asupra Republicii Moldova, fiind subliniată nevoia de intensificare a eforturilor de asistență și de sprijinire a procesului de aderare a acestei ţări la Uniunea Europeană.

Cu privire la agenda Aliată și a Summit-ului de la Washington, dialogul a vizat necesitatea menținerii și întăririi unei viziuni unitare în ceea ce privește apărarea Flancului Estic al Alianței Nord-Atlantice, ţinând cont de relevanța strategică a Mării Negre.

Consultările au fost urmate de o vizită a delegațiilor la Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est, unde a avut loc un briefing cu privire la specificul și activitățile acestei structuri multinaționale aliate găzduite de România.