Dieta cu care a slăbit Cornelia Rednic. Artista a ajuns la o siluetă de invidiat

Cornelia Rednic este una dintre cele mai îndrăgite vedete de muzică populară din România. Renumita cântăreață a vrut să facă o schimbare fizică în ceea ce o privește, iar acest lucru i-a reușit din plin. Fanii ei au rămas de-a dreptul impresionați de modul în care aceasta s-a transformat.

Cornelia Rednic a slăbit cu ajutorul terapeutului

Cornelia Rednic se numără printre vedetele din România care au dus o luptă aprigă cu kilogramele în plus. Artista a mărturisit că a încercat de-a lungul anilor numeroase metode de a slăbi însă toate au dat rezultate pe moment. Din nefericire, la scurt timp după pierderea în greutate, kilogramele se depuneau la loc în urma dietelor.

Recent, Cornelia Rednic a decis să  înceapă din nou o transformare, de data aceasta ca la carte! I-a reușit se pare din plin, însă nu cu un drum ușor în spate. Cântăreața de muzică populară a avut în acest sens, sprijinul unui terapeut. Este vorba despre Carmen Barcan, renumită ca o îndrumătoare în procesele de slăbire ale vedetelor.

Cei care au lucrat cu specialistul sunt extrem de mulțumiți de rezultatele uimitoare obținute. Carmen Barcan este terapeut și promovează stilul de viață sănătos. Îndrumătoarea vedetelor în procesul de slăbire este specializată și pe tratamentele faciale și corporale care vin la pachet cu silueta perfectă.

Cornelia Rednic s-a lăsat cu toată încrederea în mâinile terapeutului, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Mă simt foarte bine, slăbesc, se vede și în kilograme și în centimetri!”, a dezvăluit Cornelia Rednic pe rețelele de socializare.

Cântăreața de muzică populară a slăbit în jur de 30 de kilograme doar cu ajutorul regimului alimentar și al mișcării.

După ce a ajuns la o siluetă de invidiat, Cornelia Rednic și-a schimbat și stilul vestimentar. Artista a început să poarte tot mai des ținute elegante care să îi evidențieze noile forme. În mediul online, vedeta are parte doar de cuvinte de laudă din partea internauților. Acesta este felicitată pentru modul în care a reușit să își transforme silueta. În timp ce multe vedete aleg calea ușoară de a slăbi, apelând la operații chirugicale, Cornelia a ales stilul de viață sănătos.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...