Din România, direct pe o insulă exotică: unde va rămâne cetățean Andrew Tate
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/tate.jpg)
Andrew Tate a obținut cetățenia statului Vanuatu în aceeași lună în care a fost arestat în România, printr-un program controversat de investiții. Pașaportul emis în ianuarie 2023 ar putea să-i complice situația juridică internațională.
Pașaport „de aur” pentru Andrew Tate, emis când era în detenție
Andrew Tate, influencerul controversat, a primit cetățenia statului Vanuatu în decembrie 2022, chiar în luna în care a fost arestat în România pentru acuzații grave: trafic de persoane, viol și formarea unui grup infracțional organizat. Informațiile au fost publicate de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și Intelligence Online, relatează The Guardian.
Potrivit surselor citate, Tate ar fi obținut cetățenia printr-un program de investiții care permite străinilor să cumpere pașaportul cu 130.000 de dolari. Documentul a fost emis în ianuarie 2023, când el se afla în detenție preventivă.
Programul de vânzare a cetățeniei oferă acces fără viză în UE și Marea Britanie, dar a fost criticat puternic. Uniunea Europeană a suspendat acordul de călătorie cu Vanuatu în decembrie 2022, din cauza riscurilor de securitate.
„Au găsit dosarele şi, conform înregistrărilor, în momentul în care domnului Tate i s-a acordat cetăţenia, el fusese verificat de Interpol şi de Marea Britanie, deci aceasta a fost decizia la momentul respectiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Vanuatu, Kiery Manassah pentru sursa menționată.
Tate în fața acuzațiilor din România și Marea Britanie
Nu este clar când a depus Tate cererea pentru cetățenia Vanuatu, în condițiile în care nu are un acord formal de extrădare cu România. El este cercetat penal din aprilie 2022.
Deși a negat toate acuzațiile, cazul său a fost retrimis la parchet de o instanță de apel din cauza neregulilor procedurale. În august 2023, el și fratele său au fost vizați de noi acuzații. Este vorba despre trafic de minori, relații sexuale cu un minor și spălare de bani. Aceștia le-au negat pe toate.
Autoritățile britanice au confirmat recent că Andrew Tate va fi extrădat în Regatul Unit pentru a răspunde altor 10 capete de acuzare. Printre acestea se numără și: viol, agresiune fizică și proxenetism. Tristan Tate are 11 acuzații similare.
Avocatul lor din Marea Britanie a declarat că frații Tate se vor întoarce în Ȟară pentru a se apăra.