Directorul CONPET garantat Roberta Anastase, sub lupa unui fost procuror și prefect PSD

Societatea de transport petrol prin conducte, CONPET SA Ploiești a devenit, prin revenirea anul acesta la conducere a directorului general Dorin Tudora, omul susținut și garantat de Roberta Anastase, principala arenă a jocurilor și negocierilor politice din Prahova și nu numai.

La scurt timp după revenirea controversatului Dorin Tudora la conducerea Conpet SA Ploiești, acesta și-a tras ori i s-au impus o serie de consilieri proveniți din zona politică.

Astfel, printre acești consilieri garantați politic se numără și Mădălina Lupea, fost prefect de Prahova în guvernarea PSD, în prezent consilier județean de la Pro România.

Numai că ceea ce se știe mai puțin este faptul că Mădălina Lupea a fost  timp de vreo doi ani după terminarea facultății și procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Acum ea la Conpet SA se ocupă, printre altele, și de problemele de securitate ale societății, ceea ce deja îi produce frisoane și transpirație directorul general Dorin Tudora. Și prietenii lui Tudora știu de ce și pentru ce, că doar… deh, PNL vrea să aibă liniște la Consiliul Județean Prahova. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...