Directorul general al OMS a intrat în carantină

Publicat: 02 nov. 2020, 08:47, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Directorul general al OMS a intrat în carantină

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a intrat în carantină pentru că a intrat în contact cu o persoană depistată pozitiv cu coronavirus.

Directorul OMS a precizat că nu are niciun simptom al bolii.

„Am fost identificat ca un contact al unei persoane care a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Sunt bine şi fără simptome, dar voi intra în carantină în următoarele câteva zile, în conformitate cu protocoalele OMS, şi voi lucra de acasă”, a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe Twitter.

Șeful OMS a adăugat că „este esențial ca toți să respectăm sfaturile medicale. Așa vom rupe lanțul de transmitere al COVID-19, vom învinge virusul și vom proteja sistemele medicale”.