Dirijorul Ion Marin primește azi, la Ambasada Franţei, însemnele de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor

Publicat: 08 iul. 2021, 05:30, de Eliza Popa, în Cultură , ? cititori
Dirijorul Ion Marin primește azi, la Ambasada Franţei, însemnele de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor

Dirijorul Ion Marin primește joi, într-o ceremonie care se desfășoară la Ambasada Franţei, însemnele de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.

Laurence Auer, ambasadoarea Franţei în România, va conferi distincţia dirijorului Ion Marin, „una dintre cele mai apreciate personalităţi ale scenei muzicale internaţionale, care se manifestă la cel mai înalt nivel, atât în domeniul muzicii simfonice, cât şi în cel al operei”, potrivi anunţului făcut miercuri de instituţie.

Titulatura de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres îi va fi acordată muzicianului român pentru „contribuţia şi angajamentul în serviciul culturii”, după cum menţiona scrisoarea oficială transmisă de ministrul Culturii din Franţa, Roselyne Bachelot-Narquin.

În cariera sa de aproximativ 40 de ani, Ion Marin s-a remarcat şi ca un promotor de seamă al culturii franceze, francofoniei, precum şi al valorilor europene universale. Din 1983 până în prezent, a dirijat în Franţa peste 150 de concerte şi spectacole de operă.