Ce s-a discutat în trilaterala militară România – Bulgaria – Turcia
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/7-MAp-Bruxelles-NATO-Defence-Ministers-Meeting.jpg)
În marja Reuniunii miniștrilor Apărării din statele membre NATO, organizată la Cartierul General al NATO de la Bruxelles, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 5 iunie, o întrevedere în format trilateral cu ministrul Apărării din Republica Turcia, Yașar Güler, și cu ministrul Apărării din Republica Bulgaria, Atanas Zaprianov.
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte privind securitatea și consolidarea cooperării în domeniul apărării. Principalele teme discutate la întrevedere au fost întărirea posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, perspectivele de dezvoltare a inițiativei trilaterale MCM Black Sea, aflată la cea de-a patra activare de la lansare, și contribuția celor trei state la consolidarea deciziilor ce vor fi adoptate în cadrul Summitului NATO de la Haga, de luna aceasta.
Marea Neagră, parte a spațiului euroatlantic
Ministrul Tîlvăr a evidențiat importanța strategică a regiunii Mării Negre ca parte integrantă a spațiului euroatlantic de securitate, subliniind că provocările multiple din această zonă necesită un răspuns coordonat și eficient. În context, oficialul român a subliniat relevanța inițiativei comune MCM Black Sea, dezvoltată de România, Turcia și Bulgaria. Implicarea aliaților în operaționalizarea acestei inițiative reprezintă o reflectare a importanței regiunii pentru securitatea aliată. Scopul acesteia, identificarea și neutralizarea minelor marine, contribuie direct la menținerea libertății de navigație și a securității economice în bazinul Mării Negre.
„Regiunea Mării Negre nu este doar o zonă de interes geostrategic, ci un spațiu care influențează stabilitatea euroatlantică. România, Turcia și Bulgaria, aliați în cadrul NATO, state vecine și parteneri de încredere, au responsabilitatea de a furniza soluții reale de securitate și, împreună, acționează pentru ca această regiune să fie sigură, predictibilă și stabilă”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
România, pilon de stabilitate
Oficialul român a salutat nivelul foarte bun al cooperării dintre forțele armate ale celor trei state, în toate domeniile de interes comun, de la pregătirea întrunită a militarilor și participarea la exerciții multinaționale, până la proiecte tehnico-militare și dezvoltarea culoarelor de mobilitate militară din care cele trei țări fac parte. Ministrul Apărării Naționale a subliniat că relațiile bilaterale excelente ale României cu Turcia și Bulgaria oferă o bază solidă pentru dezvoltarea cooperării trilaterale.
În perspectiva Summitului NATO de la Haga, cei trei miniștri au discutat despre coordonarea pozițiilor naționale pentru susținerea unei prezențe aliate robuste pe Flancul Estic, extinderea măsurilor de apărare colectivă și consolidarea sprijinului pentru Ucraina. Discuțiile au evidențiat relevanța formatului pentru dezvoltarea inițiativelor dedicate mobilității militare.
România susține consolidarea securității regionale prin dialog strategic, cooperare operațională și angajament aliat cu Republica Turcia și Republica Bulgaria, parteneri esențiali în arhitectura de securitate europeană și transatlantică. În marja evenimentului Black Sea and Balkans Security Forum 2025, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut întrevederi bilaterale cu adjunctul ministrului Apărării din Republica Turcia, Şuay Alpay, și cu ministrul Apărării din Republica Bulgaria, Atanas Zapryanov.