Dispar alegătorii „invizibili”, apăruți din afacerile cu cărți de identitate?

Publicat: 15 feb. 2023, 22:00, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Dispar alegătorii „invizibili”, apăruți din afacerile cu cărți de identitate?

Parlamentul este pe punctul de a aproba o modificare a Ordonanței 97/2005 referitoare la evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, prin care să fie descurajat un fenomen care a luat amploare în special în județele din zona graniței cu Republica Moldova, dar și în București, unde se poate ca într-un apartament cu două camere să locuiască până la 3.000 de persoane.

Explicația acestui fenomen e destul de simplă. Cetățenii din Republica Moldova care au obținut și cetățenia română au nevoie de o carte de identitate pentru a călători în Europa, iar pentru asta recurg la ajutorul unor „gazde” din România, care pentru o sumă de la 100 la 250 de euro sunt dispuse să îi ia „în spațiu” fictiv, în baza unei declarații false, pentru a putea obține cartea de identitate.

Alegătorii „invizibili”, chiriași de ocazie

Aceste persoane de peste Prut cu domiciliu fictiv în România, sunt un fel de alegători „invizibili”, pentru că sunt luate în calcul și la organizarea secțiilor de votare și spre exemplu, la Galați, există o secție de votare „fantomă” care este înființată la fiecare scrutin pentru aproximativ 1.900 de alegători care locuiesc la aceeași adresă, dar la alegeri se prezintă la vot numai câteva persoane, de pe altă stradă.

Acest efect colateral, al existenței unor alegători „invizibili”, le-a dat idei multor politicieni locali, care încearcă să fructifice electoral informația că anumiți alegători, care sunt pe liste, nu se vor prezenta la vot și cu o bună „organizare infracțională” la secția de votare, aceștia pot fi înlocuiți cu alți alegători, care pentru bani votează cum li se spune.

Menținerea acestei situații confuze care poate fi exploatată electoral ar putea fi una din explicațiile respingerii modificării legii în urmă cu câțiva ani. Modificarea Ordonanței 97 pentru limitarea numărului de persoane înregistrate la o singură adresă a mai fost propusă de un deputat PNL în 2017, dar a fost respinsă, atât de Camera Deputaților, cât și de Senat. Acum, proiectul legislativ se află la o nouă încercare de modificare, de această dată fiind limitată înregistrarea la o singură adresă a cel mult 10 „chiriași”. Și 10 chiriași într-un apartament cu două camere este prea mult, dar o lege proastă e mai bună decât o lege foarte proastă.

Modificare a legii. La o adresă nu pot fi înregistrate mai multe de 10 persoane dacă nu sunt rude

Zilele trecute, Senatul a aprobat o modificare a Ordonanței de Urgență nr. 97/2005, prin care se introduce o prevedere ce stabilește că „nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor (RNEP) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă”.

„Mass-media a tras semnalul de alarmă, în ultima perioadă, că sunt foarte multe cazuri de luare în spațiu a mii de persoane la o singură adresă, acest lucru sfidând cea mai elementară logică.

Pentru că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români este permisivă, nimeni nu și-a pus întrebarea firească, de altfel, cum ar putea locui sub același acoperiș, într-o casă obișnuită, cu două camere și o curte de câțiva metri pătrați, nu mai puțin de 1.583 de persoane.

Astfel legea sus menționată a permis ca mii de persoane să obțină viza de flotant pentru o singură locuință, cu aprobarea găzduitorului și a autorității”, se spunea în expunerea de motive din 2017 a proiectului legislativ.

Secție de votare „fantomă” pentru cei 1.979 de locatari a unei singure case

La Galați există o secție de votare „fantomă”, Secția de votare nr 42, de la Școala nr 20 „Traian”, la care se prezintă la vot doar câteva persoane din cele 1.979 aflate pe listele permanente.

Presa a remarcat sistematic suspecta absență la urne de la Secția de Votare nr 42 din Galați, la care, până la ora 15.00 se prezentau doar câteva persoane din cele 1.979 aflate pe listele permanente. Din cele aproape două mii de persoane de pe listele electorale, 1.921 locuiesc la aceeași adresă, într-o casă de pe strada Tudor Vladimirescu. S-ar putea spune că Secția de votare nr 42 a fost deschisă aproape în exclusivitate pentru cei care locuiesc cu acte în regulă la adresa respectivă.

„Prezența la vot în secția de votare este destul de slabă deoarece din 1.979 de votanți, 1.921 au aceeași adresă, la aceeași reședință. Din păcate din 1.921 votanți a venit doar o singură persoană. În secție mai avem 50 de persoane de pe o altă stradă și în rest cei 1.921 cetățeni din Republica Moldova mai ales, la aceeași adresă”, a explicat Mariana Robea, președinta Secției de votare nr 42.  

Record locativ: 2.909 de persoane într-un apartament cu 2 camere

În februarie 2018, polițiștii din Galați au efectuat o descindere la domiciliul profesorului de istorie Laurențiu Maxim, în vârstă de 43 de ani, care era acuzat că întocmise forme de ședere legală la domiciliul său pentru aproximativ 1.500 de cetățeni moldoveni. La percheziție polițiștii au ridicat înscrisuri și suma de 2.800 de euro.

Directorul Serviciului de Evidența Populației Galați, Silviu Bacalum, a clarificat că de fapt la adresa lui Maxim nu erau înregistrate doar 1.500 de persoane, ci aproape 3.000: „Este vorba de 2.909 persoane care figurează la acea adresă”.

În dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Galați din 2018, un nou termen pe 23 februarie 2023

Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, care în dosarul în dosarul 6269/P/2018 l-au cercetat pe Laurențiu Maxim pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2016-2017, bărbatul ar fi dat în mod repetat declarații neadevărate în faţa funcţionarilor de la Evidența Populației, completând formularul prin care era de acord să primească în spațiu la domiciliul său, în numai două camere, cetăţeni din Republica Moldova. În octombrie 2018 Maxim a fost trimis în judecată.

Pe rolul Judecătoriei Galați se află dosarul nr 20.246/233/2018. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Galați pe 10 octombrie 2018, dar instanța nu s-a pronunțat nici după aproape 5 ani. Pe 22 decembrie s-a dat o amânare pentru „lipsă relații”. Este stabilit un nou termen pe 23 februarie 2023.

Alegătorii „invizibili” și „mașina de vot” a fostului PC

De-a lungul anilor, la Galați au existat mai multe scandaluri și un dosar penal în legătură cu alegătorii „invizibili”, a căror absență era speculată de „mașina de vot” a fostului Partid Conservator (PC), care avea un fief la Galați.

În urma unei sesizări, agenții de la Secția 3 Poliție Galați au descoperit că în ziua alegerilor locale mai mulți tineri au votat de mai multe ori, încasând câteva zeci de lei pentru fiecare vot. A fost găsit și un „stat de plată”, cu nume, numere de telefon, sume.

Tinerii se prezentau la reprezentanții Partidului Conservator din secțiile de la secțiile de votare care le dădeau buletinele de vot în numele unor persoane plecate din țară sau înregistrate fictiv la unele adrese, votau, pozau buletinul de vot și plecau spre altă secție, la care votau sub altă identitate

Ca majoritatea cazurilor de fraudă electorală ancheta Poliției a fost soluționată cu NUP.