Dispare Dero din România după 57 de ani

Publicat: 14 oct. 2023, 06:59, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Dispare Dero din România după 57 de ani

Una dintre cele mai cunoscute fabrici din România, cu o tradiție de 57 de ani în spate, își închide porțile, producția urmând să fie relocată. Motivul: românii și-au schimbat obiceiurile de consum și nu mai vor produsele de altădată, chiar dacă este vorba de unul dintre cele mai populare branduri românești.

Concret, Dero, detergentul pudră produs la Ploiești, din 2025 nu va mai fi realizat aici, ci într-o altă fabrică a grupului Unilever, proprietarul unității prahovene.

Fabrica Dero Ploiești se număra printre puținele unități românești care mai rezistaseră în piață. Privatizată în urmă cu 30 de ani, în 1996, intra în portofoliul gigantului anglo-olandez din domeniul bunurilor de larg consum (FMCG) Unilever, unul dintre cei mai mari producători din lume de produse alimentare, de îngrijire personală și îngrijire a locuinței.

Unilever a dezvoltat aici nu doar segmentul livrării de detergent, ci a introdus și linii de producție food, în 2006 – condimente, supe deshidratate, concentrat pentru supe, margarină, muștar, pe care urmează să se axeze activitatea companiei în următorii ani. La finele anului trecut, în unitatea de la Ploiești lucrau circa 700 de salariați.

Grupul Unilever a investit numai în ultimii trei ani 48 de milioane de euro în fabrică, fiind extinsă semnificativ unitatea de produse alimentare până la o capacitate anuală de peste 40.000 de tone.

Strategia companiei prevede, însă, o mișcare care a surprins pe multă lume, dar care până la urmă este pe deplin justificată de piață: producția de detergenți va fi relocată către alte unități ale grupului, termenul luat în calcul fiind finele anului 2024.

Citeste si De ce a fost schimbat numele stației de metrou Timpuri Noi, la 44 de ani de la inaugurare

Și deși oficial nu a fost comunicat motivul, acesta pare să fie faptul că producția de aici nu mai corespunde cerințelor actuale ale clienților, care preferă detergentul lichid și capsule, în locul celui clasic sub formă de pudră.

În plus, se pare că și costurile de producție sunt ceva mai ridicate, raportat la alte unități. Schimbarea nu va afecta disponibilitatea portofoliului de produse Unilever pentru consumatorii români, au ținut să declare reprezentanții companiei.

Unilever desfășoară în România activități de import, distribuție și producție, având mai multe  fabrici: înghețată – Suceava, detergenți și alimente- Ploiești și alimente – București.