Disperarea fermierilor dobrogeni: Vor soluții, nu subvenții de 2 lei

Publicat: 24 oct. 2023, 18:40, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Disperarea fermierilor dobrogeni: Vor soluții, nu subvenții de 2 lei

Anunțul APIA cu privire la acordarea ajutorului de stat de 1,52 lei/litru de motorină stârnește revolta fermierilor din județul Constanța, care se confruntă cu cea mai grea situație din ultimii 50 de ani, din cauza secetei. Vrem soluții, nu o subvenție nesemnificativă de 2 lei, își strigă fermierii disperarea.

„Ajutorul este mic. Și din metoda de calcul, din cei 2 lei promiși, nu iese chiar suma aceasta. Este o metodă de calcul ciudată. Să vedem mai încolo. S-ar putea să fie nevoie ca Guvernul să intervină într-un mod mult mai serios și cu niște instrumente foarte clare. Nici nu a mai existat o perioadă a atât de îndelungată fără precipitații și e clar că Guvernul trebuie să ia în calcul, cel puțin în anumite zone, să intervină într-un mod clar cu instrumente pentru susținerea fermierilor. Nu vorbim aici de credite bancare, APIA, care să îndatoreze fermierul, ci de soluții. La Constanța sunt foarte multe proiecte de irigații care sunt într-un stadiu avansat de proiectare, dar care nu se scot la licitații din diverse motive, și vedem că agricultura fără irigații nu se mai poate face. Atunci va trebui să luăm și noi atitudine ca asociațiile de fermieri, în discuțiile pe care le avem cu ministerul, să intervină în mod clar prin alocări de bani pentru irigații, dar să vedem ce pagube vor fi în perioada următoare. Este clar că vor fi pagube însemnate la culturile deja înființate”, a declarat Răzvan Filipescu, Vicepreședintele Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea, potrivit Replicaonline.

În Constanța s-au înregistrat chiar și temperaturi de peste 30 de grade Celsius în aceste zile, iar de plouat nici vorbă, de aproape cinci luni.

 „Subvenția la motorină trebuie dată. Este un angajament al Guvernului și al actualului ministru al Agriculturii pentru că provine din bani europeni, o suma dublată de Guvernul României. Este foarte bine că se dă, este important să se ofere cât mai repede, la fel ca și celelalte subvenții. După cum vedem, în mai mult de jumătate din țară este secetă și fermierii au nevoie de orice leu pentru a-și înființa culturile, pentru a susține costurile de producție. După cum vedem în Constanța și Dobrogea nu se anunță vremuri bune absolut deloc, nu a plouat de peste 4 luni, un lucru care ne pune în dificultate. Toate culturile au de suferit din cauza lipsei de precipitații”, afirmă fermierul.

Probleme din cauza secetei sunt, însă, în mai multe zone din țară, numeroși fermieri nereușind, practic, să semene culturile de toamnă. Cea mai grea situație este la rapiță, unde suprafețele au scăzut dramatic.

„Este un dezastru pentru agricultură. De 50 de ani nu s-a mai întâlnit o asemenea situație, cu o vară atât de secetoasă cu 4 luni de zile în care să nu plouă. Grâul nu a răsărit, rapiță, acolo unde a fost semănată, deja suferă. Sunt foarte mulți fermieri care nu au mai înființat cultura de răpită, pentru că în august și septembrie nu a plouat absolut deloc. Pământul este tare, nu ne permite să facem toate lucrările tehnologice așa cum ne-am dori. Sunt foarte mulți fermieri, în zonele extrem de secetoase, în care nu au reușit să semene. Aici, Ministerul Agriculturii va trebui să ia în calcul niște derogări de la condiționalitățile impuse de către Comisia Europeană, pentru că altfel vom ajunge în imposibilitatea de a face rotația culturilor, de a accesa subvențiile, dar nu vom putea semăna încă un an. Lucrurile nu arată deloc bine, fermierii sunt extrem de afectați și toți ne așteptăm la ce e mai rău”, a mai spus Filipescu.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat, luni, că primește cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2023. Subvenția oferită de stat se ridică la 1,5 lei /litru, adică praf în ochi, spun fermierii, care sunt mai revoltați ca niciodată. Și este foarte probabil să iasă iar în stradă, așa cum s-a mai întâmplat și în urmă cu câțiva ani.