Divorțul momentului: Paula Seling lăsată șocant de singură

Publicat: 28 oct. 2022, 16:30, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Divorțul momentului: Paula Seling lăsată șocant de singură

Divorțul momentului: Paula Seling nu mai formează un cuplu cu Radu Bucura, iar acest lucru s-a întâmplat în secret! Cunoscuta cântăreață rămâne șocant de singură, după 17 ani de căsnicie. Ce s-a întâmplat? 

În septembrie cuplul făcea public faptul că se gândește de mai multă vreme să aibă un copil și că iau în calcul varianta adopției. Acum, însă, totul a venit ca un șoc în momentul când s-a aflat că cei doi au divorțat în secret.

Se pare că singurii care știau de destrămarea căsniciei artistei au fost prietenii apropiați. Atât de apropiați, încât în cele din urmă a „transpirat” totul la presă…Mai mult, însuși noul manager al Paulei, Cristian Stan, a confirmat zvonul divorțului.

Divorțul momentului: Ce spune „fostul” 

„Da, este adevărat, nu mă mai ocup de activitatea Paulei, Cristi Stan se ocupă de concerte și tot ce este nevoie. Găsiți numărul lui pe site, puteți să sunați acolo să aflați tot ce aveți nevoie cu privire la activitatea profesională a Paulei. În rest, nu sunt interesat să comentez alte detalii, a declarat Radu Bucura, deja fostul soț al Paulei Seling, pentru o publicație din presa românească.

Paula Seling deocamdată nu a comentat mare lucru, deși rămâne șocant de singură, după 17 ani de căsnicie. Doar a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale, în care le arată fanilor că nu este afectată de zvonurile apărute în presă.

Ce a scris Paula Seling pe Instagram 

„După o zi de repetiții, întâlniri și o grămadă de planuri, o binemeritată baie fierbinte e tot ce îmi doresc! O seară minunată, tuturor!
Nu uitați, 3 Noiembrie Palatul Național „Nicolae Sulac” Chișinău, concert aniversar 25 de ani de carieră!
Noapte frumoasă, caldă, înstelată! Vă iubesc!”, a scris Paula Seling pe contul ei de Instagram.

Artista a dezvăluit că se află în Chișinău unde va avea loc concertul special care marchează cei 25 de ani de carieră, urmând a avea invitați speciali precum Monica Anghel sau Marcel Pavel.

Paula Seling, despre soțul său

Știți bine că asemenea momente dureroase care intervin în viața unui om sunt presărate cu amintiri. În cazul artiștilor, al personalităților, aceste amintiri rămân consemnate de către mass media.
Cum ar fi o mărturisire a artistei. Paula Seling relata în urmă cu ceva vreme, cum a decurs , cum a început relația cu soțul ei: „Prima dată m-am îndrăgostit de cel ce urma să îmi devină soţ după nouă ani. Aveam 16 ani, ne-am cunoscut la Năvodari şi am păstrat o poză cu el în ghiozdan. Îi scriam scrisori la care nu prea răspundea. La 18 ani am făcut autostopul pentru el. Tot nu a răspuns. M-a sunat după nouă ani. Apoi, o săptămână şi jumătate mai târziu, ne-am căsătorit”.