DLAF anchetează sute de persoane din Buzău pentru o fraudă uriașă cu fonduri europene

Publicat: 07 nov. 2023, 11:30, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
DLAF anchetează sute de persoane din Buzău pentru o fraudă uriașă cu fonduri europene

Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) a demarat o investigație amplă pentru a elucida suspiciunile de fraudare a fondurilor europene destinate comunei Beceni, din județul Buzău. Dosarul vizează proiectul „Șansă pentru Beceni – Împreună reușim”, cu beneficiarul Asociația de Formare Profesională, Orientare, Consiliere și Plasarea Forței de Muncă „FORMATEMP”.

Potrivit unor citări, sute de persoane, incluzând beneficiari, angajați și furnizori ai proiectului, au fost convocați de urgență la sediul Primăriei Beceni pentru a da declarații cu privire la derularea proiectului, care a stârnit suspiciuni de deturnare a fondurilor europene.

Proiectul „Șansă pentru Beceni – Împreună reușim” a avut drept scop principal reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială în comunitatea marginalizată a comunei Beceni, prin implementarea unor măsuri integrate. Acesta a fost finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, având codul proiectului 114909. Valoarea totală a proiectului se ridică la 4 milioane de euro.

Primarul din Beceni, bănuit că s-a „avântat” prea mult în fondurile europene

În luna octombrie 2021, publicația munteniadebuzau.ro semnala că Adrian Burlacu, primarul comunei Beceni, ar fi fost implicat în planuri de sustragere a fondurilor europene destinate proiectului și că acestea ar putea fi deturnate către anumite persoane cu legături politice. Proiectul, care inițial a fost privit cu speranță de către comunitate, a devenit subiectul unor controverse serioase în ultimii ani.

Conform dezvăluirilor, proiectul ar fi trebuit să creeze noi locuri de muncă și să sprijine inclusiunea socială, însă suspiciuni privind favoritismul în alocarea fondurilor și deturnarea acestora către persoane cu legături politice au dat naștere unor anchete.

Contact de Ziarul Puterea, primarul comunei Beceni nu a oferit niciun punct de vedere până la publicarea materialului.

Este important de menționat că Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF este instituția responsabilă de coordonarea eforturilor de combatere a fraudei cu fonduri europene în România și de asigurarea cooperării cu Oficiul European de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene. Această anchetă în curs ar putea avea consecințe serioase pentru implicațiiile legale ale celor implicați în proiectul „Șansă pentru Beceni – Împreună reușim”.