Dmitri Medvedev, despre Republica Moldova: „Nici nu există o astfel de ţară!”

Dmitri Medvedev a comentat în stilul caracteristic o declaraţie a premierului moldovean Dorin Recean, care joi seara a anunţat la TV8 că a fost întocmită o „listă neagră” cu oficiali din Federaţia Rusă declaraţi indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova. Pe listă se regăseşte inclusiv preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum şi omul de afaceri cu legături strânse în mediul politic din Rusia şi Republica Moldova, Igor Ceaika, relatează NewsMaker.

În replică, Dmitri Medvedev a declarat că oficialii ruşi nu intenţionează „deocamdată” să vină în Republica Moldova şi a spus că Moldova nu mai există ca ţară, pentru că a fost „vândută” României de guvernarea prooccidentală, ocazie cu care a cerut oficialilor moldoveni să respecte „suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”, numele cu care este desemnată Transnistria.

„Fiinţa misterioasă pe nume Recean a anunţat că nici preşedintele Rusiei, nici feţele oficiale ruse nu vor putea intra în ţara lor – Moldova. În primul rând, nimeni nici nu intenţiona să plece acolo. Poate, cumva, mai târziu… În al doilea rând, nici nu există o astfel de ţară. Şefii locali au vândut-o României, devenind trădători ai propriei patrii”, a scris Medvedev. „Şi nu are niciun sens să discuţi cu ei. Să se lămurească poporul cu ei. Şi să decidă, în sfârşit, cine sunt – moldoveni sau români”, a adăugat Medvedev, citat de NewsMaker.

În finalul mesajului, într-un post scriptum, Medvedev spune:  „Evident, cu menţiunea că toţi „recenii” şi „alde sandu” trebuie să respecte suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”.

Declaraţiile lui Medvedev vin pe fondul unor relaţii tensionate între Chişinău şi Rusia şi în condiţiile în care duminică au loc în regiunea semiautonomă Găgăuzia, majoritar prorusă, alegeri pentru desemnarea liderului regional (başcanul). Acest context electoral a determinat autorităţile din Republica Moldova să interzică la 17 aprilie intrarea pe teritoriul ţării a liderului republicii ruse Tatarstan, un incident diplomatic ce s-a soldat ulterior cu gesturi în oglindă la Chişinău şi Moscova: ambasadorii au fost chemaţi la sediile ministerelor de externe respective şi au fost anunţaţi de expulzarea cîte unui membru al personalului lor diplomatic.

Pentru că pe lista Chișinăului sunt „interziși” mai mulți ruși, Dmitri Medvedev spune că Republica Moldova nici măcar nu mai există ca ţară, pentru că „a fost vândută” României.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...