DNA, concurs pentru ocuparea unui număr de 41 de posturi de procurori cu funcții de execuție

Publicat: 17 dec. 2022, 19:51, de Florentin Lucaniuc, în News , ? cititori
DNA, concurs pentru ocuparea unui număr de 41 de posturi de procurori cu funcții de execuție
DNA2

Direcția Națională Anticorupție lansează azi concursul pentru ocuparea unui număr de 41 de posturi de procuror icu funcții de execuție, potrivit unui comunicat al instituției.

Condiția principală de înscriere o reprezintă o vechime de cel puțin zece ani în funcția de procuror sau judecător. Se ia în considerare perioada în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiție, precizează DNA. Data limită de înscriere este 28 decembrie anul curent, inclusiv. Mai exact, DNA scoate la concurs 18 posturi la structura centrală dintre care 9 la Secția judiciară penală, un post la Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupție săvârșite de militari, iar restul de 22 – la Serviciile Teritoriale: 4 la Alba Iulia, 1 la Cluj, alte câte un post la Constanța, Craiova, Galați și Iași, două la Oradea, trei la Pitești, 5 la Ploiești și câte unul la Târgu Mureș și Timișoara.

Candidații trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă și o vechime de cel puțin 10 ani în funcția de procuror sau judecător.