Doi deținuți au fost găsiți decedați într-o celulă a Penitenciarului Giurgiu

Publicat: 14 sept. 2020, 14:37, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Doi deținuți au fost găsiți decedați într-o celulă a Penitenciarului Giurgiu
penitenciarul giurgiu

Doi deținuți aflați în detenție la Penitenciarul Giurgiu au murit, luni, trupurile acestora fiind găsite de gardieni în timpul apelului de dimineață. Cele două persoane aveau numeroase afecțiuni medicale, au transmis reprezentanții Penitenciarului.

Incidentului a avut loc luni la Penitenciarul Giurgiu, în timpul apelului de dimineață.

Deținuții au fost descoperiți la ora 7:00 de gardienii închisorii care au solicitat ajutor medical. Au intervenit cadrele medicale din penitenciar și o ambulanță a Serviciului Județean, dar decesul celor două persoane au fost declarate la ora 07:25.

Conform reprezentanților unității de detenție, victimele, aflate în aceeași celulă, aveau mai multe afecțiuni pentru care primeau tratament.

După declararea decesului au fost informate familiile celor doi, dar și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Anchetatorii vor stabili împrejurările în care s-a produs decesul deținuților.