Doi inspectori de la Serviciul Antifraudă București, puși de DNA sub control judiciar pentru luare de mită

Bogdan Boiţă şi Costin Ciucă, inspectori în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Bucureşti, au fost puşi sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, după ce ar fi luat bani de la administratorii unor firme pentru a nu le suspenda activitatea ca urmare a constatării unor nereguli.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 12 februarie, faţă de Bogdan Boiţă şi Costin Ştefăniţă Ciucă, inspectori în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Bucureşti, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, informează un comunicat al DNA.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 5 – 11 februarie, Bogdan Boiţă şi Costin Ştefăniţă Ciucă, în calităţile menţionate, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri (martori în cauză), sumele de 12.000 lei, 20.000 lei respectiv 15.000 lei, pentru ca, în urma controalelor fiscale pe care le efectuau, aceştia să nu dispună suspendarea activităţii societăţilor celor trei administratori, ca urmare a constatării unor nereguli.

„În contextul menţionat mai sus, sumele de 12.000 lei şi 20.000 lei ar fi fost primite de cei doi inspectori Antifraudă în perioada 5 – 10 februarie 2022, iar restul de 15.000 lei ar fi fost remis inculpaţilor Bogdan Boiţă şi Costin Ciucă în data de 11 februarie, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, arată anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...

Documentele care demască mafia de la Transporturi. Fami(g)lia de la CNAB,...

Mai multe documente care dovedesc, negru pe alb, implicarea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a directorului CNAB, George Dorobanțu, și a unor acționari ROMPREST într-oafacere...