Doliu în lumea muzicii internaționale. A murit Harry Belafonte – „regele calypso-ului”

Actorul şi cântăreţul Harry Belafonte, care s-a dedicat şi activismului politic, a murit marţi, la New York, la vârsta de 96 de ani, conform unei informaţii publicate în presa SUA.

Considerat „regele genului calypso”, Belafonte a devenit celebru în anii ’50 datorită melodiei „Banana Boat”. Albumul său de debut, „Calypso”, lansat în 1956, avea să devină primul LP al unui solist care a fost vândut în peste 1 milion de exemplare.


S-a lansat în cinematografie în 1953 cu filmul „Bright Road” şi a mai jucat în producţii precum „Carmen Jones” (1954), „Island in the Sun” (1957), „The World, the Flesh and the Devil” (1959), „The Angel Levine” (1970) sau „Buck and the Preacher” (1972).

Belafonte s-a născut în New York, dar și-a petrecut prima copilărie în Jamaica, țara natală a familiei sale. A ajuns să fie cunoscut drept „Regele Calypso” la începutul carierei sale, apoi a devenit vedetă de film ntr-o perioadă în care segregarea predomina mare parte din Statele Unite, potrivit The New York Times.

Ca lider de culoare care a explorat teme rasiale în filmele anilor 1950, Belafonte s-a îndreptat către mișcarea pentru drepturile civile din SUA la începutul anilor 1960, alăturându-se luptei prietenului său Martin Luther King Jr. El a devenit forța motrice din spatele cântecului de succes „We Are the World”, care a reunit mai multe celebrități, pentru conștientizarea foametei și a lupta împotriva acesteia în anii 1980.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...