Dominic Fritz anunță, oficial, că nu va candida la președinția USR: „Vă asigur!”

Publicat: 17 iun. 2024, 09:03, de Cristina Cohuț, în POLITICĂ , ? cititori
Dominic Fritz anunță, oficial, că nu va candida la președinția USR:

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut cunoscut, duminică, faptul că nu va intra în cursa pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). Într-o discuție cu colegii săi de partid, el a explicat că decizia sa este influențată de faptul că propunerea de a separa candidatura la alegerile prezidențiale de funcția de președinte al partidului nu pare să beneficieze, în acest moment, de suficient sprijin

Fritz a transmis colegilor săi că nu este disponibil pentru a candida la prezidențiale, întrucât a primit încrederea timișorenilor pentru un nou mandat. Susține că nu are de gând să dezbine și mai tare partidul, ci scopul lui este să în consolideze.

„Obiectivul meu în ultimele zile a fost să construim o formulă unificatoare pentru că ultimul lucru de care avem nevoie este şi mai multă dezbinare (…) Trebuie să iau însă la cunoştinţă că propunerea mea de a separa candidatura la prezidenţiale şi preşedinţia partidului nu pare să aibă suficientă tracţiune momentan în interiorul partidului şi nu este împărtăşită nici de Lucian, nici de Elena.

Să merg înainte cu ea ar risca să ne dezbine într-un moment crucial şi nu vreau să repet greşelile din USR care au dus la fragmentare”, le-a transmis Dominic Fritz colegilor de partid.

Domoinic Fritz i-a asigurat pe colegii săi că nu ia deloc în calcul participarea și deja a luat o decizie în acest sens. Chiar dacă i-a fost greu să facă acest pas, consideră că are cu totul alt scop de îndeplinit, de care vrea să rămână responsabil:

„Nu voi candida. Vă asigur că a fost o decizie extrem de dificilă pe care am luat-o cu multă responsabilitate. Nu am nevoie de preşedinţia USR ca să particip la reconstrucţie”

„Ciucă, dragostea politică mare a domnului Ciolacu”

Într-o altă declarație pe micile ecrane, Dominic Fritz a spus că Nicolae Ciucă, liderul PNL, nu reprezintă în mod „evident” o alternativă reală la PSD, ci este mai degrabă „partenerul și dragostea politică mare a domnului Ciolacu”.

Fritz a subliniat că există în continuare posibilitatea ca PNL să se distanțeze de PSD și să se alăture unei platforme de reformă.

„E o responsabilitate mare (..) să dăm o alternativă reală la PSD. Domnul Ciucă evident nu e o alternativă reală la PSD, este partenerul şi dragostea politică mare a domnului Ciolacu şi de aceea dl. Ciucă este cel responsabil pentru faptul că PNL a pierdut multe judeţe”, a spus primarul Timişoarei.

„Spun în acelaşi timp, însă, că încă există această opţiune deschisă ca PNL să spună: «Noi vrem să ne rupem de PSD, vedem că am făcut o greşeală şi vrem să facem parte dintr-o construcţie reformatoare şi venim cu un candidat care are o credibilitate reformatoare»”, a continuat Fritz.

El a precizat că „nu poţi să duci o campanie la prezidenţiale în care te contracandidezi şi în acelaşi timp să fii într-un guvern, împreună”.

„Eu nu cred că prin asta vor câştiga vreun vot al cuiva care vrea o alternativă la PSD”, a completat Dominic Fritz.