Dosar penal pentru directorul Aeroportului Sibiu, implicat într-un accident

Publicat: 10 ian. 2024, 23:18, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Dosar penal pentru directorul Aeroportului Sibiu, implicat într-un accident

Dosar penal pentru directorul Aeroportului Sibiu, Marius Gîrdea, implicat într-un accident mortal după ce ar fi adormit la volan. Acesta a intrat pe contrasens, lovind din plin un taxi, al cărui șofer în vârstă de 69 de ani a murit în urma impactului.

De asemenea, pe lângă Gîrdea, care potrivit informațiilor din presa locală, ar fi în stare gravă, alte două persoane aflate în autoturismul condus de el – soția și o altă femeie – au fost transportate de urgență la spital.

”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 46 de ani, din județul Sibiu, care conducea un autoturism, pe DN 7, din direcția Vâlcea către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 69 de ani, din Pitești.

În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a rămas încarcerat, pentru extragerea acestuia fiind nevoie de intervenția echipajelor specializate de pompieri. Din păcate, ulterior extragerii, acesta a fost declarat decedat.

Din accident, au rezultat alte trei victime, toate din primul autoturism, respectiv, conducătorul auto, de 46 de ani, dar și două pasagere, de 42, respectiv 34 de ani, ambele din Sibiu”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.

Autoturismul pe care îl conducea Marius Gîrdea aparținea Aeroportului Sibiu. Gîrdea, în vârstă de 46 de ani, nu consumase alcool, după cum a rezultat în urma testului cu etilotestul.  

 ”În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, au mai precizat polițiștii.