Giurgiu: dosare penale pentru trei turci care au încercat să introducă în țară bunuri contrafăcute de aproape 500.000 de lei

Peste 2.300 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute (parfumuri, articole vestimentare, de marochinărie, precum și pantofi tip sport) – bunuri ce ar fi urmat să fie vândute ca produse de marcă în România – au fost confiscate, în două zile, de polițiștii de frontieră din Giurgiu. Pe numele celor trei ”turiști” turci asupra cărora s-au găsit bunurile au fost deschise dosare penale.

În cursul zilei de ieri, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, două autocare care efectuau transport de persoane în regim internațional, pe ruta Turcia – România.

Cu această ocazie, oamenii legii au descoperit printre bagajele pasagerilor, saci din plastic de culoare neagră, care conțineau 482 de articole vestimentare, 120 perechi de încălțăminte tip sport, 499 de parfumuri precum și 94 de articole de marochinărie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, doi cetățeni turci, în vârstă de 26 respectiv 37 de ani.
Aceștia au declarat autorităților faptul că au achiziționat bunurile în cauză din Turcia și intenționau să le comercializeze pe teritoriul României.

De asemenea, în cursul zilei de 22.01.2022, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe raza DJ 507 Giurgiu- Gostinu, un microbuz, condus de către un cetățean turc, însoțit de un conațional.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, printre bagaje, au fost descoperite 864 de parfumuri, 180 de articole vestimentare precum și 80 de perechi de încălțăminte tip sport, inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute și care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că toate aceste bunuri aparțineau pasagerului mijlocului de transport, cetățean turc, în vârstă de 37 de ani.

Toate bunurile, în valoare de aproximativ 407.000lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de persoanele în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet – anunță IPTF Giurgiu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Iulian Dumitrescu, alte vesti proaste din partea procurorilor DNA

Iulian Dumitrescu, alte vești proaste din partea procurorilor DNA! Decizie de...

Preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a primit alte vești proaste din partea procurorilor! Procurorii DNA au...
Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...