Două femei au fost arestate pentru că ar fi înșelat un bătrân de 81 de ani

Publicat: 30 mart. 2021, 15:45, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Două femei au fost arestate pentru că ar fi înșelat un bătrân de 81 de ani
mai politie

Două femei din Luduș, județul Mureș, au fost reținute și ulterior arestate preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi înșelat un bătrân în vârstă de 81 de ani.

„Polițiștii de investigații criminale ai Poliției orașului Luduș, sub coordonarea procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, efectuează cercetări într-un dosar penal de șantaj”, transmite IGPR.

În total au fost identificate patru femei, cu vârste cuprinse între 15 și 45 ani, toate din Luduș, bănuite de șantaj.

În perioada iulie 2020 – februarie 2021, în urma unor vizite acasă la un bărbat în vârstă de 81 de ani, din Luduș, una dintre persoanele bănuite ar fi realizat mai multe fotografii cu acesta în ipostaze compromițătoare.

Ulterior femeile l-ar fi şantajat pe bărbat cu divulgarea imaginilor și i-ar fi solicitat diverse sume de bani.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 250.000 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, în vederea probării întregii activități infracționale.