Două lucrări de mari dimensiuni ale pictorului Adrian Ghenie, scoase la vânzare. Cu cât sunt cotate

Publicat: 15 feb. 2021, 10:30, de Roxana Roseti, în Cultură , ? cititori
Două lucrări de mari dimensiuni ale pictorului Adrian Ghenie, scoase la vânzare. Cu cât sunt cotate

Două lucrări de artă realizate de Adrian Ghenie – artistul român școlit la Cluj, cel mai bine vândut al momentului – vor fi scoase la vânzare.

Acest lucru va avea loc în prima licitație de artă contemporană a anului, în România. Lucrările „Nova” şi „Untitled” vor fi scoase la licitaţia de artă contemporană organizată de Artmark, pe 18 februarie, la preţul de pornire de 50.000 de euro, respectiv 40.000 de euro.

”Untitled”, aparține unui ciclu din anii 2000, expus inițial la Centrul Cultural Sindan din Cluj, ce propunea, prin ansamblul lucrărilor componente, o mitologie personal. Pornind de la încărcătura semantică a unor obiecte-cheie, precum îngerul, scoica, roaba și simboluri ale timpului. Lucrarea are un preț de pornire de 40.000 de euro.

Locul 44 în Top 1.000 artiști contemporani internaționali

Portofoliul lui Ghenie numără până acum 136 de lucrări vândute la marile case de licitații din întreaga lume, 9 milioane de dolari pentru cea mai scumpă operă de artă, un total de 88 de milioane de dolari vânzări în licitații și locul 44 în Top 1.000 artiști contemporani internaționali.

Doar anul trecut au fost vândute prin licitațiile organizate de Artmark 6 lucrări semnate de Adrian Ghenie, dintre care cinci realizate în perioada sa românească de creație, când acesta crea la Cluj, la Fabrica de Pensule.

Exponent al aclamatei “Școli de la Cluj”

Pictorul originar din Baia Mare și școlit la Universitatea de Arte și Design din Cluj, pe care a absolvit-o în 2001, și-a bătut în octombrie 2016 propriul record cu tabloul “Nickelodeon”, vândut pentru nouă milioane de dolari la casa de licitații Christie’s.

În octombrie anul trecut lucrarea ”Lidless eye” a lui Ghenie a fost vândută pentru șapte milioane de dolari. Lucrarea marchează ”finala decisivă a apreciatei serii de autoportrete ale lui Adrian Ghenie ca Vincent van Gogh”, după cum nota la acel moment catalogul Sotheby’s.

Adrian Ghenie e un exponent al aclamatei “Școli de la Cluj”, puternică pe piața artei contemporane în ultimii ani. Născut în 1977 la Baia Mare, a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj în 2001.

E unul dintre co-fondatorii galeriei Plan B din Fabrica de Pensule, alături de Mihai Pop. A expus între altele în Veneția, Praga, San Francisco și altele, iar în 2015 a reprezentat România la Bienala de la Veneția.

Are lucrări, între altele, la Museum of Contemporary Art în Los Angeles sau San Francisco Museum of Modern Arts.  E artistul român cu cele mai scumpe lucrări pe piața internațională.