Două târguri de Crăciun, la Buzău. Primăria și Consiliul Județean și-au făcut propriul târg

Publicat: 06 dec. 2022, 07:25, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Două târguri de Crăciun, la Buzău. Primăria și Consiliul Județean și-au făcut propriul târg

În plină criză energetică, municipiul Buzău beneficiază de două târguri de Crăciun. Șeful de la Consiliul Județean rivalizează cu primarul municipiului Buzău.

Cu un număr de aproximativ 95 de mii de locuitori, preponderent pensionari, municipiul Buzău beneficiază de două târguri de Crăciun, unul organizat de Primăria Buzău, iar altul de Consiliul Județean. Între cei doi șefi de instituții este o competiție permanentă, chiar dacă fac parte din același partid.

Consiliul Județean și-a construit de la zero un nou parc

Sursă foto: reporterbuzoian.ro

Consiliul Județean și-a construit un nou parc în spatele fostului Spital Brătianu, acolo unde a fost construit un nou parc cu băncuțe, alei pietonale, dar și câteva căsuțe pentru meșterii populari și pentru producătorii locali. Meșterii populari beneficiază gratuit de spațiu CJ Buzău a oferit gratuit spațiu meșterilor populari, pentru a-și putea comercializa produsele cu ocazia Sărbătorilor de iarnă.

Primăria Buzău a organizat concerte cu artiști de TOP

La doar o aruncătură de băț, în parcul Crâng, municipalitatea a organizat un alt târg de Crăciun. Aici, municipalitatea a investite sume importante, pentru că pe afișul publicitar se regăsesc nume populare precum Ducu Bertzi, Nicole Cherry, Mira, Roxen, Emma, Zob și Zdub sau Olivia Adams.

Am fost și noi în ambele târguri, însă erau doar câțiva pensionari, semne că investiția celor două instituții este în zadar, iar banii au fost cheltuiți aproape degeaba.

„Pâine și circ” la Buzău

Municipiul Buzău nu a stat departe niciodată de organizarea evenimentelor cu „pâine și circ”, datorită noului primar Constantin Toma. Dacă în timpul verii se organizează Drăgaica, toamna se organizează Toamna Buzoiană, iar iarna se organizează celebrul Târg de Crăciun, toate acestea organizate de firme prietene contractate de municipalitate cu câteva miliarde bune.

O competiție mai veche între Toma și Neagu

Între primarul municipiului Buzău și șeful de la CJ este o competiție mai veche. Totul a iscat după ce în urmă cu 2 ani, primarul municipiului Buzău, l-a propus candidat la CJ pe Lucian Romașcanu, iar Neagu s-a înfuriat.

La acel moment, presa locală l-a surprins pe Lucian Romașcanu și pe Constantin Toma la Primăria Buzău, acolo unde au avut loc mai multe negocieri pentru postul de președinte CJ.

Neînțelegerile dintre Petre Emanoil Neagu și Constantin Toma sunt deja de notorietate în ciuda eforturilor depuse de-a lungul timpului de Marcel Ciolacu, de a face pace între cei doi.