Drona prăbușită în Zagreb nu era înarmată. NATO: Era o dronă de recunoaștere

Publicat: 15 mart. 2022, 21:31, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Drona prăbușită în Zagreb nu era înarmată. NATO: Era o dronă de recunoaștere

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat marţi că indiciile disponibile până acum arată că drona care s-a prăbuşit la Zagreb joia trecută era neînarmată.

Întrebat despre incident, Stoltenberg a precizat, într-o conferinţă de presă, că informaţiile preliminare disponibile indică până acum că nu a fost un atac intenţionat, dar că astfel de cazuri sunt de asemenea periculoase, aşa că NATO şi-a sporit supravegherea, informează Agerpres.

Un vehicul aerian fără pilot de fabricaţie sovietică s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială a capitalei croate, joia trecută, la scurt timp după ora 23.00, după ce a intrat în spaţiul aerian al Croaţiei din Ungaria şi în Ungaria din România.

Stoltenberg a reamintit că a discutat incidentul cu prim-ministrul croat Andrej Plenkovic duminică.

Secretarul general al Alianţei nord-atlantice a mai spus că ancheta este încă în desfăşurare şi faptele sunt în curs de stabilire, dar indiciile de până acum arată că drona nu purta nicio bombă, nici exploziv, era doar o dronă de recunoaştere.

Drona a rămas fără combustibil şi s-a prăbuşit la Zagreb, a adăugat el.

Stoltenberg a mai declarat că Croaţia, Ungaria şi România trebuie să facă schimb de informaţii despre acest incident şi să coopereze mai strâns.