Drulă pune degetul pe rană: încă un mort sub camerele pe care MAI refuză să le pornească

Un om a murit în pasajul Michelangelo din Timișoara. Deasupra lui? Camere automate de supraveghere a vitezei montate, parte din sistemul naţional de monitorizare. Legea şi tehnologia sunt acolo. Ministerul de Interne a emis o ordonanță pentru „monitorizare automată a traficului”. Dar… nimic nu funcţionează.

Camerele mute, tragediile reale — legea există, statul român doarme pe ea

Camerele sunt montate, stâlpii sunt acolo, legea există. Dar dacă sistemul nu e pornit, totul rămâne doar decor. În teren, România bâjbâie jalnic.

Cadrul legal: ce prevede legea şi ce vorbeşte Guvernul

Primul element: cadrul legislativ.

• În iunie 2025, Ordinul nr. 99 din 25 iunie 2025 stabileşte cerinţele tehnice de compatibilitate şi interconectare cu platforma software a Poliția Română pentru mijloacele tehnice de monitorizare a traficului rutier instalate de administratorii de drum.
• De asemenea, se invocă în comunicatul lui Cătălin Drulă (19 noiembrie 2025) faptul că există și Ordonanța nr. 84/2024, care permite utilizarea camerelor instalate de primării pentru constatarea contravenţiilor.
• Proiectele ministeriale (identificate în surse jurnalistice din octombrie 2025) menţionează sistemul e SIGUR, platformă pentru monitorizare automată a traficului, integrând camere fixe şi mobile, calcularea vitezei medii şi sancţionarea automată.

Pe scurt: legea există, tehnologia există, sistemele sunt instalate.
Cadrul e complet: camere + platformă + reglementare + normă tehnică.
Dar… aşa cum remarcă Drulă: nu funcţionează.

Ce s-a întâmplat în practică: tragedie sub camere dar fără sancţiuni

La Timişoara, în pasajul Michelangelo, avem cazul-pilot: cameră montată, sistem ideal pe hârtie, mort real pe drum.

Drulă acuză direct: „camerele automate de viteză pe care MAI nu le foloseşte”

Motivul: ordonanţa prezentată de ministrul Predoiu („OUG pentru dezvoltarea sistemului e-SIGUR”) e, în opinia lui, doar „o ordonanţă-trenuleţ”, adică un document cu multe interiorizări tehnice, dar niciun control real, nicio aplicare automată, nicio sancţiune generată de sistemul naţional.

Rezultatul: camera vede, sistemul tace. Şoferul intră cu viteză, tragedia are loc, nimeni n-a apăsat butonul roşu.

De ce se blochează mecanismul: tehnic, politic şi procedural

Şi aici începe partea complicată, dar transparentă:

• Ordinul 99/2025 impune interconectarea între administratorii de drum, camere şi platforme. Dar ce înseamnă asta în teren? Conectare fizică, software, testare, validare. Acel proces durează şi … nu e finalizat.
• Legea (OUG 84/2024 etc.) permite utilizarea camerelor pentru contravenţii. Teoretic. Procedural: cine emite amenda? Cum ajunge la şofer? Platformă centrală? Probele video?
• Politic: majoritatea actanţilor implică entităţi diferite – minister, poliţie, primării – responsabilitatea e disperată, gulerul e frou. Când vine momentul real al amenzilor automate, cine semnează? cine răspunde? Nimeni vrea să fie „primul” caz.
• Frica de valul de sancţiuni: dacă sistemul porneşte „pe bune”, vor curge amenzi, vor urma proteste, va apărea vânătoarea de şoferi. Politic, costul e mare. Mult mai uşor e să ai camere… şi să le laşi nefuncţionale.

Ce înseamnă pentru şoferi şi pentru siguranţa rutieră

Realitatea e dură:

• Dacă sistemul ar funcţiona, şoferii ar reduce viteza, ar evita zonele „incluse” în sistem, s-ar schimba comportamentul.
• Dar acum? Camere montate + sistem blocat = încrederea în autorităţi scade. De ce să respecte limită de viteză dacă ştii că amenda nu vine?
• Pentru victimele de pe şosea: tragedii evitabile. Pentru stat: imagine sinonimă cu „avem tehnologie, nu-o folosim”.

Mai exact:

Camera în sine nu e soluţia. Soluţia e ca statul să o pornească.
Legea a fost scrisă, serverele există, cablurile stau, camerele filmează. Lipsesc două lucruri: aplicarea şi responsabilitatea.

România consumă tragedii chiar sub ochiul electronic care ar trebui să le prevină. Faptul că aceste camere doar privesc, fără să sancționeze, spune totul.

Asta fiindcă tot vorbeam, recent, despre ”instituțiile de forță” ale României.