Drum județean distrus de lucrările la A7: Asocierea Coni-Trace a transformat un drum de asfalt în unul de noroi

Publicat: 25 mart. 2024, 08:00, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
Drum județean distrus de lucrările la A7: Asocierea Coni-Trace a transformat un drum de asfalt în unul de noroi

Locuitorii din satul Clondru, comuna Ulmeni, se confruntă cu o situație alarmantă pe drumul județean DJ203, care a fost grav afectat de lucrările desfășurate de asocierea Coni-Trace pe lotul 2 al Autostrăzii Moldovei, A7.

Potrivit surselor locale, zilnic trec cel puțin 200 de camioane pe acest drum, fiecare transportând un tonaj de aproximativ 40-45 de tone. Drumul județean ce odinioară era o arteră asfaltată, acum s-a transformat într-un drum de pământ, deteriorându-se considerabil precum restul drumurilor din localitate.

Conform informațiilor furnizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, lotul 2 al Autostrăzii Moldovei are o lungime de 28,35 km și o valoare de 1,249,992,665 de lei, fiind finanțat prin PNRR. Deși lucrările au început în august 2022, constructorul se pregătește de termenul de finalizare programat pentru anul acesta. În prezent, în șantier sunt mobilizați peste 300 de muncitori și peste 250 utilaje.

Într-o declarație exclusivă pentru Ziarul Puterea, un reprezentant al Consiliului Județean Buzău a confirmat că constructorul și-a angajat responsabilitatea de a reface complet drumul afectat, după finalizarea lucrărilor la A7.