Duminică, Sărbătoarea Floriilor pentru creștinii romano-catolici. Procesiune pe străzile din centrul Bucureștiului

Creștinii romano-catolici celebrează duminică, 2 aprilie, Sărbătoarea Floriilor, marcând intrarea solemnă a lui Isus Cristos în Ierusalim.

În amintirea acestui eveniment, pe străzile Bucureștiului are loc tradiționala procesiune de Florii, la care participă credincioși, persoane consacrate și preoți din comunitățile și parohiile romano-catolice din București și împrejurimi.

Procesiunea va începe la ora 15.00, din Piața „Fer. Vladimir Ghika” de lângă Biserica Franceză (Sacré Coeur – Preasfânta Inimă a lui Isus), cu celebrarea de sfințire a tradiționalelor ramuri, și se va încheia la Catedrala Sf. Iosif. Astfel, se face intrarea în Săptămâna Sfântă, care rememorează Patimile lui Cristos și culminează cu Sărbătoarea Învierii Domnului (Duminică, 9 aprilie).

Ne amintim de cei singuri, abadonați, sufernzi, de victimele războiului

”Participarea la procesiunea și la Sfânta Liturhgie din Duminica Floriilor este un prilej de mărturisire publică a credinței și de unitate cu toți credincioșii catolici din România și din lumea întreagă. În această zi, când la Sfânta Liturighe are loc vestirea Pătimirii Mântuitorului, îi purtăm în rugăciune pe toți oamenii care suferă, din întreaga lume. Parcurgem drumul procesiunii, meditând la suferințele lui Isus, ca să ne deschidem inimina și față de suferințele semenilor noștri. Ne amintim de toți care sunt siguri și abandonați, de bătrânii care trăiesc acest Paște singuri departe de copiii lor, de cei bonavi și suferinzi, care zac în ospicii și spitale. Nu uităm de victimele războiului din Ucraina și de refugiații care petrec Paștele departe de cei gragi. Fie ca Pătimirea și Învierea lui Cristos să ne inspire empatie față de ceilalți, iar iubirea aproapelui să devină o atitudine reală, care să se dovedească în fiecare zi în viața noastră cotidiană și în confruntarea cu problemele oamenilor care au nevoie de ajutor”, a transmis ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București.

În Piața Sfântul Petru

Potrivit Vatican News, în Duminica Floriilor și a Patimii Domnului, papa este cel care prezidează Comemorarea intrării Domnului în Ierusalim și Sfânta Liturghie din Piața Sfântul Petru.

Și deși spitalizat, iată o veste bună pentru milioane și milioane de catolici, transmisă de Matteo Bruni, directorul serviciului de presă al Sfântului Scaun.

Papa Francisc spitalizat pentru o bronșită va părăsi spitalul chiar sâmbătă și va fi prezent la mesa de Florii, a anunțat Vaticanul.

Echipa medicală a spitalului Gemelli a confirmat că papa Francisc va fi externat spitalul sâmbătă, 1 aprilie.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...