Economia Japoniei s-a prăbuşit în trimestrul II din cauza pandemiei

Economia Japoniei a scăzut cu peste 28% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, produsul intern brut (PIB) a suferit un declin de 28,1%, cu 0,3% peste datele publicate în urmă cu trei săptămâni, notează CNBC.

Cheltuielile de capital au înregistrat o scădere de 4,7%, iar cheltuielile de consum s-au redus cu 7,6% în iulie faţă de aceeaşi lună din 2019, ultimul rezultat fiind de două ori mai rău decât previziunile analiştilor.

„Următorul prim-ministru va trebui să prioritizeze măsurile de combatere a coronavirusului. Economia ar putea înregistra o recuperare de două cifre, însă ritmul va fi încet”, spune economistul Masaki Kuwahara, potrivit The Japan Times.

Analiştii spun că PIB-ul Japoniei va creşte cu aproximativ 13% în T3, însă rezultatul nu va compensa cele trei trimestre consecutive de pierderi. Economiştii Bloomberg cred că economia niponă nu va reveni niciodată la nivelurile pre-pandemie deoarece criza a întârziat prea mult reformele de care au nevoie cetăţenii, în condiţiile în care populaţia tot mai mică a ţării va cauza probleme mari pe termen lung.

Cu aproximativ 125 de milioane de locuitori, Japonia are cea mai îmbătrânită populaţie la nivel mondial.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole