Elena Cârstea a fost la un pas de moarte după un AVC masiv, urmat de mai multe pneumonii

Publicat: 28 mart. 2023, 10:56, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Elena Cârstea a fost la un pas de moarte după un AVC masiv, urmat de mai multe pneumonii

Recent, Elena Cârstea a fost la un pas de moarte, în urma unui AVC masiv, urmat de mai multe pneumonii. Chiar înainte de a împlini 61 de ani, Elena Cârstea a trecut prin această cumpănă dificilă care ar fi costat-o viața, dacă s-ar fi aflat în România, după cum spune cântăreața.

Luna trecută, Elena Cârstea a fost la un pas să-și piardă viața. Din fericire, după două săptămâni de spitalizare se simte bine și și-a schimbat complet viața.

„Mă simt foarte bine, având în vedere prin ce am trecut. Fac tratament, iau tot felul de medicamente, zilnic, până îmi voi reveni complet.

La pat nu am stat deloc. Din contră, e recomandat să fac multă mișcare, doar că obosesc foarte repede. Ieri am făcut testul de mers, ca să măsoare nivelul de oxigen, cât respir, în timp ce fac efort.

Mănânc foarte ușor, mai mult salate…Trebuie să fac mișcare. De fumat nu mă mai pot apropia, am deja patru luni de când m-am lăsat. Chiar a fost grav, nu mai puteam respira’, a dezvăluit Elena Cârstea pentru cancan.ro.

Elena Cârstea spune cu amărăciune că, dacă ar fi fost în România, nu ar fi avut șanse de supraviețuire.

„Am fost foarte bine îngrijită aici, dacă eram în România, acum nu mai existam.

Am răcit, aici vremea e umedă. Am făcut mai multe pneumonii… Iar ultima oară, a fost grav, am stat mai bine de două săptămâni la Urgențe. AVC-ul l-am făcut înainte, nu am știut că l-am avut, am aflat după. Doar că ajunsesem să nu mai pot merge.

Acum mă deplasez cu un baston plin de swarovski. L-am comandat special, să rămânem în trend. Acesta e negru, îmi voi lua și unul alb să mă asortez…

Toată toata luna aprilie voi face teste. Merg la piscină zilnic, fac terapie ca să îmi revin’, a adăugat Elena Cârstea.