Elena Udrea află azi dacă va fi eliberată. Fostul ministru așteaptă decizia de pe patul de spital

Publicat: 01 iul. 2025, 08:44, de Pavaloiu Andreea, în ACTUALITATE , ? cititori
Elena Udrea află azi dacă va fi eliberată. Fostul ministru așteaptă decizia de pe patul de spital

Ziua deciziei pentru Elena Udrea, care așteaptă ca magistrații să se pronunțe în dosarul privind eliberarea condiționată. Fostul ministru va afla hotărârea de pe patul de spital, după ce duminică a fost transportată de urgență acolo pentru o intervenție chirurgicală. 

Elena Udrea află dacă scapă de închisoare

Magistrații Judecătoriei Ploiești urmează să se pronunțe astăzi asupra cererii de eliberare condiționată formulată de Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și Turismului. Solicitarea depusă de Udrea vine după ce mai multe instanțe au decis reducerea duratei pedepsei, prin recunoașterea unor perioade petrecute în arest în afara țării – în Costa Rica și Bulgaria – dar și a timpului executat în arest preventiv și arest la domiciliu în alte cauze penale.

Elena Udrea execută pedeapsa de șase ani pe care a primit-o în dosarul de corupție „Gala Bute”. Prejudiciul din acest dosar se ridică la 3 milioane de euro, sumă care încă nu a fost recuperată de statul român.

Ea a fost arestată în Bulgaria în data de 7 aprilie 2022, iar din iunie 2022 a fost încarcerată în România.

La ultimul termen în dosarul de eliberare, fostul ministru a fost în sala de judecată. Marți, când este așteptată decizia, ea s-ar putea să absenteze, din cauza problemelor de sănătate recente pe care le-a avut.

Udrea a fost dusă de urgență la spital din penitenciar și a fost operat de urgență

Elena Udrea a rămas internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, în urma unei intervenții chirurgicale suferite duminică. Operația, efectuată în zona abdominală, a fost necesară după ce Udrea a acuzat dureri acute și a fost transportată de urgență cu ambulanța la spital.

Evoluția este favorabilă, pacienta rămâne momentan internată pe secția de chirurgie”, a precizat dr. Andrei Ilinca, director medical al spitalului, într-o declarație pentru publicația News.

Inițial, se estima că Elena Udrea va fi externată în aceeași zi după operație, însă a rămas internată la Spitalul din Ploiești.