Elev din Deva prins cu droguri. Acesta participa la un Program Erasmus, în Macedonia de Nord

Un elev de 17 ani, care învaţă la un liceu din Deva, a fost prins cu droguri asupra lui în timp ce se afla în Macedonia de Nord. Tânărul participa alături de alți colegi la un program Erasmus.

Cazul se află în atenția Conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, care a început o anchetă.

„A fost numită o comisie care va analiza acest incident nefericit. Va trebui să punem un accent mai mare pe activitatea de prevenţie în domeniul prevenirii consumului de droguri. Vom colabora cu Centrul Judeţean Antidrog pentru recomandările necesare, iar elevul va trebui ajutat să depăşească acest moment”, a declarat miercuri, 22 martie, pentru Agerpres, inspectorul şcolar general Maria Ştefănie.

Elevul făcea parte dintr-un grup de 12 tineri selectaţi din judeţul Hunedoara pentru a lua parte la un program Erasmus la Skopje, în Macedonia de Nord, potrivit primelor informații.

Două profesoare, care însoțeau grupul au fost cele care au descoperit drogurile.Ulterior, a fost oprită participarea elevului la derularea programului Erasmus şi s-a solicitat întoarcerea acasă a tinerilor.

Elevul a fost audiat de autorităţile din Macedonia de Nord, a precizat inspectorul şcolar general Maria Ştefănie. Grupul de 12 tineri au ajuns, deja, acasă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...