Elevii din București revin la cursuri, de luni. Când este următoarea vacanță

Publicat: 25 feb. 2024, 18:32, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Elevii din București revin la cursuri, de luni. Când este următoarea vacanță

Elevii din Bucureşti revin la cursuri, începând de luni, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Elevii au profitat din plin de această perioadă, pe care mulți au numit-o vacanța de schi. La decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, vacanţa de o săptămână se putea lua în perioada 12 februarie – 3 martie.

Când vor mai avea elevii vacanțe

Următoarele vacanţe de care vor putea să se bucure elevii sunt programate astfel:
* de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi, 7 mai;
* de sâmbătă, 22 iunie, până duminică, 8 septembrie.

Mai trebuie precizat că până pe 26 aprilie 2024 se desfășoară Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde”. Acestea au loc în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Și în acest caz, planificarea se află la latitudinea unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Există, însă, și excepţii: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024. De asemenea, pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.

În ceea ce privește clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie 2024.