Elveţia nu primeşte ordine de la UE

Publicat: 19 nov. 2021, 21:45, de Eliza Popa, în Internațional
Elveţia nu primeşte ordine de la UE
Elveția

Elveţia nu primeşte ordine de la Uniunea Europeană, a declarat vineri ministrul de externe elveţian Ignazio Cassis, subliniind că negocierile cu privire la acordul cadru cu UE nu sunt pe ordinea de zi până când nu este definită o agendă comună între Berna şi Bruxelles, relatează AFP.

Nu există ordin de dat sau de primit între UE şi Elveţia”, a declarat Ignazio Cassis într-un lung interviu acordat ziarelor grupului media Tamedia. „Consiliul federal cunoaşte dorinţele UE. Nu este ceva nou”, a explicat ministrul, după ce a discutat luni la Bruxelles cu vicepreşedintele slovac al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, responsabil de spinosul dosar elveţian. A fost prima întrevedere între patru ochi între cei doi bărbaţi după decizia luată la sfârşitul lunii mai de Berna de a îngropa proiectul de acord cu UE după ani de discuţii pentru a omogeniza cadrul juridic privind participarea Elveţiei la piaţa unică a UE, principalul partener economic şi de a instaura un mecanism de reglementare a diferendelor.

Berna nu va permite să fie pusă sub presiunea UE

Acestea sunt chestiuni strict politice şi nu discuţii de natură tehnică, a explicat ministrul, adăugând că „nu a fost niciodată intenţia Consiliului Federal să reia imediat negocierile după eşecul acordului-cadru din mai”. Cassis a spus ca a dat de înţeles clar acest lucru la întâlnirea cu Sefcovic, iar ceea ce a relatat acesta ulterior despre discuţii „are puţină legătură cu întâlnirea noastră„. Luni, Sefcovic a subliniat că „întregul dialog politic trebuie să fie concentrat şi substanţial„. „Acesta nu poate reprezenta o cochilie goală„, a remarcat oficialul european, adăugând că discuţiile tehnice se vor intensifica şi că se va întâlni din nou cu ministrul elveţian în ianuarie la Davos (Elveţia) în marja Forumului Economic Mondial pentru a finaliza un calendar şi a confirma reluarea dialogului.

Berna nu va permite să fie pusă sub presiunea UE, a insistat Cassis, în timp ce Sefcovic a spus că aşteaptă o foaie de parcurs. „Nu s-a pus problema unui termen limită la întâlnirea noastră”, a subliniat ministrul elveţian. „O foaie de parcurs de negociere nu este pe ordinea de zi în acest moment. Este vorba de a vedea care sunt aşteptările ambelor părţi şi de a nu uita nici faptul că în 95% din cazuri nu există niciun diferend”, a concluzionat Cassis.