Eurostat: Consumul gospodăriilor, la cote de avarie, în 2020 în UE. Unde se situează România

Anul 2020 a mai consemnat o premieră: cheltuielile aferente consumului gospodăriilor s-au redus cu 8%, comparativ cu 2019, ceea ce reprezintă cea mai semnificativă reducere anuală de când se publică aceste date, scăderea fiind cauzată de efectele pandemiei de coronavirus, a anunţat Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Toate statele membre UE au raportat în 2020 o scădere a cheltuielilor aferente consumului gospodăriilor. Declinul cel mai semnificativ, raportat la 2019, a fost înregistrat în Malta (minus 22,2%), Croaţia (minus 16,2%), Spania minus 15,8%) şi Grecia (minus 15,6%), iar cea mai redusă scădere a fost în Slovacia (minus 2,3%), Danemarca (minus 2,4%), Lituania (minus 2,8%), Polonia (minus 3,3%), Suedia (minus 3,8%) şi România (minus 4,3%).

Măsurile de distanţare socială, restricţiile impuse de guverne privind libera circulaţie şi activităţile economice neesenţiale au afectat sever cheltuielile aferente consumului gospodăriilor.

„Restaurantele şi hotelurile” au pierdut cel mai mult

În 2020, gospodăriile și-au redus cheltuielile, în special, la categoria „restaurante şi hoteluri” (minus 38% comparativ cu 2019), „îmbrăcăminte şi încălţăminte”, „transport” şi „activităţi recreative şi culturale” (toate cu minus 17%). În schimb, cel mai important avans s-a înregistrat la „alimente şi băuturi non-alcoolice” (3%) şi „comunicaţii” (2%).

În același timp, peste un sfert (26%) din cheltuielile aferente consumului gospodăriilor au fost alocate pentru „locuinţă, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili”, înaintea „alimentelor şi băuturilor non-alcoolice” (15%) şi „transportului” (12%),conform datelor Eurostat.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministerul Afacerilor Externe a emis alertă de călătorie pentru Ungaria!

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o alertă de călătorie pentru românii care călătoresc în Ungaria. Aceasta vine ca urmare a anunțului Ministerului Construcțiilor...

Robert Negoiță și-a lansat, în cârje, candidatura pentru un nou...

Robert Negoiță, edilul de la Primăria Sectorului 3, și-a lansat, joi seara candidatura pentru un nou mandat, în cârje. Robert Negoiță le-a declarat ziariștilor că...