EXCLUSIV. Cacealmaua lui Nicușor Dan pe banii bucureștenilor continuă la CSM București

Publicat: 08 iun. 2022, 08:15, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
EXCLUSIV. Cacealmaua lui Nicușor Dan pe banii bucureștenilor continuă la CSM București

Nicușor Dan a demonstrat că actorul cu farsele TV, Gabriel Fătu, e mic copil pe lângă el, iar una dintre cele mai reușite farse ale edilului general servite bucureștenilor este cea privind demiterea de la CSM București a directorului general Gabriela Szabo.

Postarea cu schepsis a lui Nicușor Dan

Printr-o postare pe Facebook, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat vineri că a demis-o pe Gabriela Szabo de la conducerea CSM București. Principalul motiv este reprezentat de rezultatele slabe înregistrate de clubul sportiv bucureștean în ultima perioadă.

„Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi. Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie al CSM Bucureşti, iar concluzia a fost clară – schimbarea e necesară. Actuala conducere a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos (decizii pripite şi fără consultare, dar şi tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relaţiile interne, abordări conflictuale în interacţiunile cu şefii secţiilor sportive)”, a precizat Nicuşor Dan.

”Săgețile” lui Nicușor Dan de la CSM București

La prima vedere, decizia de demitere a Gabrielei Szabo este OK. Dar, în realitate, totul este o cacealma ordinară dată bucureștenilor și lumii sportului de Nicușor Dan prin care demonstrează că jaful din bani publici de la CSM București merge mai departe ca pe vremea lui Oprescu și Firea.

De fapt, edilul general încearcă să prostească opinia publică și pe cei din handbal printr-o șmecherie ieftină și prost regizată. El susține că ”înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie al CSM Bucureşti, iar concluzia a fost clară – schimbarea e necesară”.

Prin această afirmație se vede clar că vrea să distragă atenția de la problema reală a clubului finanțat anual cu 10-15 milioane de euro din banii bucureștenilor. În primul rând, CSM București nu are Consiliu de Administrație, ci Consiliul Administrativ care este cu totul altceva și de aceea membrii acestuia nu sunt remunerați. Dar, Nicușor Dan uită că el a desemnat în calitate de primar general pe cei cinci membri ai Consiliului Administrativ de la CSM București.

Dintre aceștia, doi sunt consilieri USR – Luminița Gabriela Șerban și Nicorel Nicorescu, unul de la PNL – Răzvan Mihai Socolovici și Cristi Roșu-consilierul lui Nicușor Dan. Cel de al cincilea membru era Gabriela Szabo. Adică Nicușor Dan s-a consultat cu oamenii puși de el în Consiliul Administrativ. Adică cei patru care s-au opus de trei schimbării antrenorului Adrian Vasile-”Picioruș” de la cârma echipei de handbal feminin a CSM București. De ce oare s-au opus aceștia? Foarte simplu.

O mână spală pe cealaltă și ambele fața… la cine și cum trebuie

Cei patru oameni ai lui Nicușor Dan din Consiliul Administrativ de la CSM București au tot interesul ca Adrian Vasile să rămână la echipă, iar echipa să toace anual circa 4.000.000 de euro. Adică, o mână spală pe cealaltă, iar ambele fața, ceea ce înseamnă că dacă nu curge, pică.

Iar dovada cea mai clară a picurărilor anuale substanțiale este transferarea anuală a câte 7-8-9 handbaliste străine pe salarii uriașe, fapt pentru care CSM București a devenit o Mecca pentru handbaliste străine, adică un Turn Babel unde ajuns jucătoare din 8-9 țări.

O altă dovadă a picurărilor substanțiale este faptul că Nicușor Dan a refuzat sistematic să facă publice sumele cheltuite lunar cu stafful tehnic al echipei de handbal feminin și cu lotul de jucătoare, dar bani achitați către Federația Română de Handbal (FRH) ca taxe de transfer pentru jucătoarele străine.

Câți bani toacă pe transferuri ”Piciorușul” Cristinei Vărzaru și al consilierilor lui Nicușor Dan

Elocvent în sensul celor mai sus menționate, adică de tocare fără număr a banilor publici, este faptul că deja CSM București, avându-l antrenor la Adrian Vasile – ”Picioruș”, a anunțat trei noi transferuri: Crina Pintea de la Gyor, Grace Zaadi de la Metz și portarul francez Laura Glauser.

Dar, ceea ce nu spun cei patru ai lui Nicușor Dan din Consiliul Administrativ și Vasile ”Picioruș” este pe ce bani vin aceste jucătoare. De exemplu, Crina Pintea avea la Gyor 8.000 de euro pe lună, iar la CSM București va avea 11.000 de euro. În plus, pentru că mai avea un an de contract cu Gyor, CSM va achita și clauza de reziliere de vreo 50.000 de euro.

Grace Zaadi avea 8.500 de euro pe lună la Metz și s-a înțeles cu CSM București pentru vreo 16.000 de euro, că deh nimeni nu poate să aibă mai mult decât Cristina Neagu – 17.500 de euro. Și atunci cum să nu-l menții tu, Nicușor Dan, pe prietenul consilierilor tăi Vasile ”Picioruș” cu 10.000 de euro pe lună, care din preparator fizic a ajuns selecționer, dar nu a fost niciodată antrenor. Cei din lumea handbalului știu că dacă nu era Cristina Vărzaru, Vasile ”Picioruș” poate nu mai era azi nici preparator fizic.

O întâlnire cu bătaie lungă

Întâmplător sau nu, cu o zi înainte ca Nicușor Dan să anunțe că a demis-o pe Gabriela Szabo, el avut o discuție cu patru persoane: Adrian Vasile, Cristina Vărzaru, Vlad Enăchescu și unul dintre consilierii numiți de el în Consiliul Administrativ de la CSM București.

Ce căutau acolo Cristina Vărzaru și Vlad Enăchescu de mână cu Vasile ”Picioruș”? Foarte clar: cei doi să revină și să preia frâiele la CSM București și Vasile ”Picioruș” să rămână la echipă ca să fie bine pentru prietenii acestuia din Consiliul Administrativ, dar și pentru Cristina Neagu și Crina Pintea.

Altfel spus, Gabriela Szabo a plecat, dar povestea tocării banilor publici merge mai departe cu acordul lui Nicușor Dan, fapt confirmat de Cristian Roșu, reprezentantul primarului general în Consiliul Administrativ al CSM București, care a anunțat că echipa feminină de handbal va avea în sezonul viitor un buget de 3.500.000 de euro. Așadar, Nicușor Dan continuă opera de tocare fără număr a banului public a lui Oprescu și Firea prin care s-a demonstrat că CSM București este un sac fără fund!

Nicușor Dan pe urmele lui… Caragiale

Primarul general a mai anunțat că „În același timp, în urma semnalelor primite din interior, voi trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM București”. Ce l-a împiedicat să facă audit la club sau să trimită Corpul de control imediat după reluarea mandatului de edil general al Capitalei sau anul trecut?

Rămâne de văzut dacă va fi sau nu control la CSM București sau dacă se va controla ceea ce trebuie și doar pe ici pe colo, adică ca în ”O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.