Exclusiv: Noile reguli de protecție sanitară obligatorii la evenimentele religioase. Obiectele atinse „frecvent” trebuie dezinfectate

Publicat: 15 mai 2021, 09:26, de Cezar Amariei, în SOCIAL , ? cititori
Exclusiv: Noile reguli de protecție sanitară obligatorii la evenimentele religioase. Obiectele atinse „frecvent” trebuie dezinfectate
Sfanta Liturghie la biserica paraclis a Catedralei Mantuirii Neamului

Triajul observațional, masca și distanțarea socială sunt doar câteva dintre măsurile ce rămân obligatorii la organizarea evenimentelor religioase. Dispozițiile sunt prevăzute într-un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase au fost publicate vineri, în Monitorul Oficial.

Conform documentului, procesiunile și/ sau pelerinajele religioase se organizează cu asigurarea unei distanțe minime de siguranță de 1,5 metri între credincioși. Este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul. Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin persoane special desemnate de către aceștia, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță și a purtării corespunzătoare a măștii.

Personalul de cult, direct sau prin persoane special desemnate de către aceștia, se va îngriji de organizarea triajului observațional și nu se va permite participarea persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

A fost emis și un set de reguli speciale de protecție sanitară care trebuie respectate la organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase.

Se vor dezinfecta periodic obiectele sau suprafețele frecvent atinse în timpul procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase. Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin persoane special desemnate de către aceștia, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase”, se arată în ordinul comun.

Acesta nu prevede însă niciun fel de sancțiuni în cazul în care ar fi consemnate eventuale abateri.