Palatul în care este arestat primarul din Otopeni (galerie foto)

Publicat: 27 sept. 2022, 09:58, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Palatul în care este arestat primarul din Otopeni (galerie foto)
casa-Silviu-Gheorghe-primar-Otopeni

Arestul la domiciliu nu pare a fi o pedeapsă prea dură pentru Silviu Gheorghe, edilul orașului Otopeni, dacă ne gândim că trebuie să-l petreacă într-un mic palat, în suprafață de 355 mp. Accesul pe strada în care se află clădirea este blocat cu blocuri de beton, la una dintre intrări, și restricționat de o poartă metalică, la cealaltă.

Palatul de 355 mp a fost primit de primar în urmă cu trei ani, ca moștenire, alături de un apartament de 60 mp și cinci terenuri ce totalizează un hectar în orașul Otopeni. Moștenire ce-l propulsează direct în topul milionarilor în euro, la cât costă metrul pătrat în zonă.

Adevărul este că nu era chiar sărac, având la acel moment alte patru terenuri, tot în intravilan, în suprafață de aproape jumătate de hectar, plus un apartament de 103 mp, ceea ce înseamnă o valoare totală de piață de aproape un milion de euro.

Dacă la proprietăți stă bine, cu banii o duce ceva mai greu, nereușind să pună nimic deoparte, conform declarației de avere, din leafa lunară de 7.000 de lei și nici veniturile soției, nevoită să se descurce cu salariul minim pe economie la Raul SRL Otopeni.

Faptul că nu are mașină, în declarația oficială, nu-l împiedică să țină în curte un BMW de teren.

Problemele penale ale edilului

În urmă cu aproape două săptămâni, judecătorii de la Tribunalului București au decis plasarea lui Silviu Gheorghe în arest la domiciliu pentru o perioadă de cel puțin 29 de zile, măsură păstrată și de magistrații Curții de Apel.

S-a ajuns aici la solicitarea DNA, care îl cercetează într-un dosar în care 36 de milioane de lei ar fi fost atribuite de Primăria Otopeni pentru lucrări ce nu au fost și executate.

Dosarul în care este implicat edilul se referă la licitaţia internaţională organizată în 2011 pentru finanţarea, proiectarea şi executarea infrastructurii de bază în Oraşul Otopeni.

Mai exact, contractul prevedea executarea a 54 km de infrastructură rutieră şi edilitară completă – apă, canalizare menajeră şi pluvială, reţea de hidranţi, a patru staţii de epurare, patru staţii de pompare şi tratare a apei, iluminat public cu leduri, infrastructură pentru telecomunicaţii.

Conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice, contractul referitor la „Infrastructura de bază în Orașul Otopeni”  a fost câștigat de Asocierea S.C. Romstrade S.R.L. – S.C. Arcadia Engineering S.R.L. cu lider S.C. Romstrade S.R.L, firmă controlată la acel moment de omul de afaceri Nelu Iordache.

Anunțul de atribuire a fost făcut pe 1 februarie 2012 iar valoarea totală era de 1.112.552.320 lei. Criteriul de atribuire a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.

Deși, conform contractului, „ofertantul trebuie să asigure finanțarea pe perioada execuției din surse proprii, attrase sau mixte”, acest lucru se pare că nu s-a întâmplat.

Surse din apropierea anchetei susțin că ar fi existat un avans de aproximativ 36 de milioane de lei, pe care antreprenorul l-ar fi motivat inițial prin necesitatea achiziției de materiale. Ulterior, ar fi fost explicat prin „organizare de șantier”.

Cert este că, la zece ani de când au fost plătiți bani pentru canalizare, stații de epurare sau pompare, lucrările nu sunt și executate. Imagini de la fața locului, obținute în exclusivitate de Puterea.ro, arată că în continuare sunt abandonate aici zeci de țevi, resturi de fier beton sau scânduri putrezite. Pe locul unde ar fi trebuit să fie o stație de epurare nu este decât o mică baltă.

Conform surselor Puterea.ro, ancheta procurorilor DNA vizează atât funcționari din administrația locală cât și foști angajați ai Romstrade, în prezent salariați la stat sau în instituții din subordinea Primăriei Generale a Municipiului București.

Am înceract să îl contactăm pe primarul Otopeniului, Silviu Gheorghe, pentru a ne oferi explicații referitoare la acuzațiile DNA, dar nu am reușit să intrăm în legătură cu el. Primăria Otopeni nu are un birou de presă, motiv pentru care nu am putut obține nici de aici o reacție.