EXCLUSIV. Prima „performanță” a guvernatorului USR Atena Groza: Vânt din pupă pentru „corsarii” din Delta Dunării

Publicat: 18 aug. 2021, 09:30, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
EXCLUSIV. Prima „performanță” a guvernatorului USR Atena Groza: Vânt din pupă pentru „corsarii” din Delta Dunării
Atena Groza

Accidentul naval de ieri din județul Tulcea unde o șalupă cu 18 persoane s-a răsturnat în Delta Dunării a scos în evidență haosul transportului de pasageri pe brațele Dunării și canalele de pe teritoriul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), dar mai ales „ajutorul” dat de noul guvernator Atena Groza celor care se ocupă cu transportul de turiști și călători în această zonă.

Stop joc transportului de persoane

Pentru a punea ordine în transportul de pasageri pe teritoriul ARBDD, fostul guvernator Ioan Munteanu a emis pe data de 12.07.2021, Decizia nr. 209 privind regulile pentru desfășurarea activității de transport pasageri pe brațele Dunării și canalele interioare din RBDD (vezi documentul în facsimil). Această decizie a fost luată ca urmare a constatării faptului că „majoritatea ambarcațiunilor de transport turiști nu dețin actul de reglementare absolut obligatoriu conform legislației în vigoare pentru desfășurarea acestei activități„.

Practic, această decizie a fostului guvernator Ion Munteanu „reprezintă cumulul actelor normative în vigoare, fără a implica modificări legislative, și responsabilizarea agenților economici și a turiștilor privind documentele necesare și comportamentul adecvat și obligatoriu pentru vizitarea deltei în condiții de siguranță, atât pentru oameni, cât și pentru natură„.

Mai exact, era vorba de eliberarea autorizației sau a permisului pentru desfășurarea activității de transport pasageri pe brațele Dunării și canalele interioare conform noilor reglementări stipulate în decizia din data de 12 iulie 2021. Dar, surpriză!

Restabilirea haosului

Nici nu se uscase bine cerneala pe numire și noul guvernator impus de USR, Atena Groza, anulează pe 28 iulie 2021, printr-o altă decizie (vezi documentul în facsimil) tocmai Decizia nr. 209 dată de fostul guvernator Ion Munteanu- privind regulile pentru desfășurarea activității de transport pasageri pe brațele Dunării și canalele interioare din RBDD.

Astfel, noul guvernator Atena Groza restabilește haosul în transportul de pasageri din Delta Dunării precizând „că autorizațiile/permisele pentru desfășurarea activității de transport pasageri pe brațele Dunării și canalele interioare din RBDD sunt obligatorii și se eliberează în condițiile anterioare emiterii Deciziei nr. 209/12.07.2021, conform legislației în vigoare„.

Serviciu, contra serviciu, dar cu dedicație

Potrivit informațiilor noastre, Atena Groza a anulat decizia fostului guvernator la presiunile unor operatori din turism în frunte cu Dragoș Anastasiu, omul lui Nicu Gheară, adică cei care au susținut-o pentru acest post, ca să-și continue nestingheriți transportul de persoane, dar mai ales al turiștilor.

Este serviciu, contra serviciu. Practic, se continuă afacerile la „negru”  a celor circa 1.000 de „corsari” sau „pirați”, adică cei care transportă persoane fără autorizații legale de navigație pe brațele și canalele din Delta Dunării.