EXCLUSIV. Primarul PSD al Buzăului se implică direct în alegerile de la Federația Română de Handbal

La un hotel de top din Buzău a avut loc asearã o întâlnire, oarecum surprinzătoare, finalizată cu un chef de pomină, a conducerii Federației Române de Handbal cu edilul PSD al municipiului reședință de județ.

Sub pretextul că pregătește Adunarea Generală de Alegeri din 28 aprilie 2022, președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a organizat, aseară, o ședință a Consiliului de Administrație la Hotelul Pietroasele din Buzău.

Alegerea locației nu este întâmplătoare pentru că șeful arbitrilor care l-au susținut și îl susțin pe Dedu, Vasile Pavel, este buzoian și are a relație extrem de apropiată, și prietenii știu și de ce, cu directorul economic al Primăriei Buzău, Ștefan Cristian Ceaușel, care este direct implicat în sportul buzoian.

Dar, invitatul surpriză al șuetei de aseară de la Buzău a fost edilul PSD al municipiului reședință de județ, Constantin Toma. Potrivit informațiilor noastre, edilul municipiului Buzău a declarat că îl susține pe Alexandru Dedu pentru obținerea unui nou mandat de președinte al FRH.

În schimb, Dedu a mulțumit edilului PSD de la Buzău pentru susținere și a dat asigurări celor din Consiliul de Administrație și a staff-ului federației că își asumă ca foștii campioni mondiali la handbal să nu participe și nici să ia cuvântul la Adunarea Generală de alegeri din 28 aprilie 2022.

Nu trebuie omis faptul că Dedu a ajuns președinte la FRH, în 2014, cu sprijinul liderului PSD de la aceea vreme, Victor Ponta, iar acum vrea un nou mandat cu susținerea PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...