Exclusiv: Răsturnare de situație în dosarul Ferma Băneasa. Unul dintre condamnați este liber să plece

Publicat: 23 nov. 2021, 15:26, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
Exclusiv: Răsturnare de situație în dosarul Ferma Băneasa. Unul dintre condamnați este liber să plece

Dosarul Ferma Băneasa, cu un prejudiciu estimat de DNA la 145 de milioane de euro, pare departe de a fi închis, deși a trecut aproape un an de când a fost dat verdictul care ar fi trebuit să fie final. În decembrie anul trecut, magistrații condamnau multe nume grele la închisoare, printre care se număra prințul Paul de România, Remus Truică sau Dan Andronic.

O cale excepțională de atac, recursul în casaţie, îi dă ocazia unuia dintre inculpați să plece, liber, din închisoare.

Scurtă istorie a dosarului ferma Băneasa

Conform DNA Brașov, o grupare condusă de miliardarul israelian Benjamin Steinmetz ar fi pus mâna ilegal, împreună cu Remus Truică şi prințul Paul al României, pe 28 de hectare de teren ale fostei Ferme Regale de la Băneasa şi pe 47 de hectare de pădure la Snagov.

„Începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă (avocat la Ţuca Zbârcea şi asociaţii . n.r.), Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici. Inculpaţii Andronic Dan, Marcovici Marius Andrei, Moshe Agavi şi Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracţional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011”, arăta DNA într-un comunicat de presă.

Conform procurorilor, Paul al României a revendicat ilegal averea bunicului său, întrucât nu avea recunoscută calitatea de moştenitor (abia în 2012 i-a fost recunoscută) şi a revendicat proprietăţi precum Ferma Regală de la Băneasa, ce aparţineau Domeniilor Coroanei dar erau de fapt proprietăţi ale Statului român, date în folosinţă Casei regale.

În 2006, Paul Al României şi-a vândut drepturile succesorale companiei Reciplia, condusă de Truică şi controlată de holdingul lui Steinmetz. Ar fi încercat apoi să pună mâna chiar pe castelul Peleş şi să ceară despăgubiri pentru domeniul regal de la Balcic și chiar pe întreaga avere a Casei Regale. „Ulterior, ca urmare a contractului de cesiune, inculpatul Al României Paul Philipe a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a unor bunuri ce urmau a fi retrocedate, între care actele adiţionale la acesta din datele de 20.03.2007, (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care şi Palatul Peleş), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti), precum şi antecontracte de vânzare -cumpărare, înţelegeri”, arăta DNA.

Paul Lambrino s-a judecat cu Casa Regală a României pentru a fi recunoscut drept prinţ moştenitor şi pentru a dobândi o parte din averea Casei Regale. În februarie 2012, Instanţa Supremă a recunoscut sentinţa din 1955 a unei instanţe din Lisabona prin care tatăl lui Paul, Carol Mircea Grigore, era recunocut ca fiu al regelui Carol al II-lea.

Prejudiciu de 145 de milioane de euro

Curtea de Apel Brașov a dispus confiscarea a 45 de hectare de teren şi a peste 12,5 milioane de euro de la omul de afaceri Remus Truică, Paul al României şi de la firma condusă de Truică, Reciplia SRL.

La acestea se adaugă confiscarea altor 37 de hectare aflate în proprietatea companiei Reciplia şi a 8 hectare ajunse în proprietatea firmei Mercure Commerce International.

În plus, magistrații din Brașov au dispus confiscarea echivalentului în bani a 38 de hectare înstrăinate de Reciplia şi Remus Truică, în valoare de aproape 8,5 milioane de euro. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea a 4 milioane de euro, bani aflaţi sub sechestru în conturile lui Paul al României.

S-a ajuns astfel la un prejudiciu total estimat la peste 145 de milioane de euro, peste 135 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea terenurilor fostei Ferme regale de la Băneasa şi aproape 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

Cine sunt inculpaţii

La finalul anului trecut, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prințul Paul – trei ani și patru luni.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar avocatul Robert Roșu – la 5 ani de închisoare cu executare. Lucian Mateescu a primit o condamnare de 3 ani cu suspendare.

Condamnarea lui Robert Roșu a generat nemulțumirea colegilor de breaslă. Zeci de avocați din diferite barouri au organizat proteste, considerând că această condamnare ar fi un precedent periculos atât pentru profesie în general, cât şi pentru viitorul statului de drept în România.

Toate părțile condamnate în dosar au apelat la recurs în casație, o cale excepțională de atac. Marți, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis favorabil doar în cazul avocatului Robert Roșu, căruia îi este anulată pedeapsa.

„Achită pe inculpatul Roșu Robert Mihăiță pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și infracțiunea de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu”, se arată în minuta ședinței de marți.

Restul condamnărilor rămân nemodificate.