EXCLUSIV! România l-a uitat. EROUL ”NIMĂNUI”: Parada militară e pentru ei, pentru cei din Guvern!

Astăzi, 1 decembrie 2021, România sărbătorește Ziua Națională și instituțiile statului pot organiza cu fast parada militară la care sunt invitații mai marii statului, pentru că în urmă cu decenii, alți români și-au pus viața în pericol pentru a apăra granițele țării. Marin Lungu este un erou unic, fiind fost cel mai tânăr caporal din istoriei. Nu a primit măcar un telefon de mulțumire azi din partea celor care conduc Ministerul Apărării. ”Eu m-am dus să apăr țara, iar ei se fac că nu ne cunosc”, a declarat el mâhnit în exclusivitate pentru Puterea.ro.

A fost cel mai tânăr soldat din cel de-al Doilea Război Mondial. Acum 75 de ani, chiar pe vremea aceasta, copilul în uniforma Armatei Române trecea prin focul bombardamentelor și sângele curs pentru eliberarea Transilvaniei. Despre Marin Lungu s-au scris romane și s-au realizat mai multe documentare internaționale, a primit decorații din partea Cehiei și Slovaciei și cele mai înalte onoruri și medalii ale Armatei Române, la o vârstă fragedă, și a fost declarat erou național. Dar azi, la 85 de ani, ajuns general în rezervă, Marin Lungu se lovește de indiferența și chiar nesimțirea autorităților statului.

Cum sărbătoriți această zi, domnule general, ați fost invitat la parada militară de Ministerul Apărării?

Sunt mâhnit, nu am primit măcar un telefon. Am vrut de dimineață să mă îmbrac să mă duc acolo, dar m-am răzgândit. Mi-am dat seama că nu e un eveniment organizat pentru veteranii țării, este pentru ei, pentru cei din Guvern. De noi, cei care ne-am julit coatele și genunchii în al Doilea Război Mondial, statul a uitat, pe aceste coate duc acum greutățile vieții.

Nu ați primit măcar un mesaj de felicitare din partea Ministerului Apărării?

Nimic, domnule, așa a fost și anii trecuți, eu m-am resemnat și alți veteran cu care am vorbit astăzi mi-au spus că sunt ignorați. Am vrut, ultima oară, să merg la minister (n.r. Apărării) să vorbesc cu domnul Vela (n.r. ministrul Apărării în acel moment). Nu a vrut să mă primească. Ei au tehnică, ne cheamă atunci când vor să iasă în față că ne prețuiesc, ne aliniază iar apoi ne uită. Eu când am fost acolo și am cerut să vorbesc cu domnul Vela, a ieșit o doamnă care mi-a spus că am greșit intrarea și că voi fi căutat. Nu m-a sunat nimeni.

De ce ați vrut să vorbiți cu ministrul?

Casa pe care am primit-o de la stat după război mi-a fost demolată, era în fostul Cartier Uranus, apoi mi-a fost repartizat alt apartament pe care l-am cumpărat fără să știu că este revendicat și din care, după 2000, am fost evacuat forțat, cu toate lucrurile scoase din casă, deși primarul sectorului, Marian Vanghele, mi-a promisese ajutorul. Am primit un apartament social în care stau și acum, iar 2 dintre copiii mei stau cu chirie pentru că statul nu-mi dă voie să îi aduc aici.

Acum, eroul țării sta deasupra unui gang, în blocul social primit de la fostul primar Sorin Oprescu, iar la parada militară organizată la Arcul de Triumf nu a fost invitat de autoritățile care l-au uitat.

Sunt aduși acolo (n.r. la parade militară) soldați care, unii dintre ei, și-au pierdut picioarele pe front în Afganistan sau mai știu eu pe unde, dar, domnule, ei au luptat în primul rând pentru nevoile altor state cu care România este aliată azi, eu m-am dus până în Ceholsovacia să-mi apăr țara. Acolo am ajuns în lagăr, am fost aruncat la moarte și toate astea pentru ce? Am fost decorat și am ”Virtutea militară” și altele, dar vă întreb, cu ce scop? Alte state își cinstesc eroii””.

Născut în satul tulcean Neatârnarea și rămas orfan de tată, cu mama asistentă în Crucea Roșie, copilul Marin Lungu este adoptat de Regimentul 40 Infanterie din Medgidia, unde un instructor militar l-a introdus în tainele activității de informații. Înrolat copil de trupă la 6 ani și 8 luni, pentru actele sale de vitejie, era deja Caporal la 9 ani. Așa a ajuns micul ostaș să obțină informații prețioase pentru cursul războiului, participând la eliberarea Transilvaniei de trupele horthyst-hitleriste, apoi a Budapestei și Ungariei și a Cehoslovaciei, unde a fost prins de naziști după câteva zeci de misiuni pe front și în liniile inamice. Este trimis în lagăr de unde este eliberat de Armata Roșie în 1945. Se întoarce cu trupele, pe jos, în țară și tot pe jos ajunge la București. După școală, este încadrat în MAI, de unde, în calitate de coordonator lucrări speciale, contribuie la ridicarea Hotelului Intercontinental și a Teatrului Național.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Piedone strânge semnături pentru candidatura la Primăria Capitalei. „Și, apoi, hop...

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 și candidatul cu cele mai mari șanse la Primăria Capitalei, anunță că a lansat campania de strângere de...

Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie. Care sunt...

CFR Călători informează că, din data de 1 aprilie, tarifele la biletele de tren vor cunoaște o ajustare. Anunțul a fost făcut în urma...